Săptămâna trecută scriam despre rolul de Victima, despre cum uneori preferăm să rămânem în acest rol, despre beneficiile sale. Cât ar fi de surprinzător, mai există roluri care ne încurcă în viaţă, folosite în exces. Observăm în jurul nostru oameni care-şi oferă ajutorul, se implică, susţin, se sacrifică, acceptă extra-sarcini la serviciu sau acasă. Este vorba despre rolul de Salvator.

Vă place sa vă ajutaţi semenii?

În munca mea, de-a lungul timpului, am observat o legatura stransa intre suferintele emotionale, atacurile de panica sau depresia, de exemplu, si acest rol “pervers”, de Salvator. Si, asa cum stim cu totii, exista o stransa legatura intre suferinta corpului, “concretizata” de exemplu prin boli ca ulcerul gastric, diabetul, bolile de piele sau cancerul, si suferinta psihica.

Cum invatam sa fim salvatori?

Copii fiind, incepem sa-i observam pe cei din jurul nostru, incepem sa-i imitam, invatam incet (dar sigur) comportamente si atitudini ce se vor transforma ulterior in modelele noastre de actiune, ca adulti. Si va invit sa va aduceti aminte, in familia voastra, cine juca acest rol: mama, bunica, tatal, vreun frate mai mare, vreo matusa saritoare?

Adesea, mergand in trecut, spre copilaria vreunui “salvator’ cu care lucrez, descopar ca acesta a fost adultizat de mic. A fost luat ca partener de catre unul din parinti, formand o coalitie impotriva celuilalt sot. A fost “bagat la mijloc”, folosit inconstient ca recipient pentru plangerile mamei impotriva tatalui de exemplu sau ajutand-o in locul acestuia cand sotul era absent sau prefera sa-si bea berea linistit, neimplicandu-se in treburile “femeiesti’.

O alta “cauza” este ca invatam inconstient si aplicam aceasta strategie de salvatori pentru a obtine ceva, pentru a ne indeplini anumite nevoi emotionale si uneori materiale.

Primim, la nivel inconstient, stari pozitiv