Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre scrisoarea lui Băsescu: E ca la un joc de ping-pong

Publicat in Romania Libera, luni 25 februarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că scrisoarea pe care şeful statului, Traian Băsescu, le-a transmis-o lui şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, face parte dintr-un joc de ping-pong, potrivit Mediafax.

Întrebat ce a vrut să spună referindu-se la "o mutare ca la poker" în ceea ce priveşte scrisoarea lui Traian Băsescu, Ponta a răspuns: "Eu am spus un singur lucru: că pentru România era important să spunem toţi conducătorii - preşedinte, prim-ministru, cei doi preşedinţi de Camere - faptul că în privinţa aderării la Schengen avem o poziţie comună, că această poziţie se bazează şi pe punctul de vedere al Comisiei Europene (...) şi că din păcate preşedintele nu vrea să avem această poziţie comună, şi e păcat, că până la urmă pierde România".

Ponta a arătat că el sau preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu pot urgenta numirile candidaţilor la funcţiile de procuror general şi şef DNA.

"Dar era o altă discuţie. Schengen e una, procurorii şefi e cu totul altceva. Doamna ministru a făcut procedura, preşedintele i-a refuzat şi acum ne cere nouă, de parcă eu i-am refuzat. Preşedintele i-a refuzat. De aia zic că e un joc, e aşa, haideţi să zicem un joc de ping-pong, că la ping-pong mă pricep, la poker nu", a mai spus Ponta.

Duminică seara, Ponta a declarat, la RTV, că preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat ca procedura de numire a procurorului general şi a şefului DNA să fie finalizată până pe 3 martie, astfel încât întârzirea numirilor să nu impieteze asupra şanselor de accedere a României la spaţiul Schengen, şeful Guvernului adăugând însă că nu poate fi de acord cu condiţionarea intrării în Schengen de MCV, că propunerile anterioare de procurori au fost respinse chiar de şeful statului şi că nu este posibil ca numirile să fie făcute atât de repede, preşedintele dorind, probabil, să pluseze ca la poker prin no

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 7 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 11 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 10 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 9 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 11 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 10 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Coreea de Nord susține că nu va mai lansa baloane cu gunoaie spre Coreea de Sud

HotNews acum 8 ore
Coreea de Nord s-a angajat duminică „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile, relatează AFP și Agerpres. Continutul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°