Din cei peste 36 de mii de fermieri bistriţeni, care au primit în ultimii ani sprijin de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bistriţa-Năsăud, circa patru mii sunt obligaţi să restituie sume importante, fiind descoperiţi cu nereguli.
Sumele pe care trebuie să le restituie fermierii variază de la câţiva euro până la sute de mii de euro, până în acest moment, debitul total calculat de APIA fiind de 3,3 milioane de euro.
"La ora actuală sunt constituiţi 4200 de fermieri, care au un debit total de 3,3 milioane de euro. APIA a recuperat până acum două milioane de euro şi mai are de recuperat 1,3 milioane de euro. În principiu neregulile constatate au fost diferenţe între suprafeţele declarate şi cele confirmate. Pe urmă, sunt angajamentele pe care dânşii le semnează cu APIA, atât pe agromediu, cât şi pe zonele defavorizate.
Faptul că ei nu respectă pe perioada angajamentului de cinci ani toate clauzele care sunt impuse, sigur că noi atunci urmărim angajamentul pe perioada derulării lui şi unde constatăm că au fost deficienţe, prin nerespectarea clauzelor stabilim că s-a creat un prejudiciu", spune directorul APIA B-N, Florin Căpraru.
Ancheta nu este încă finalizată, fiind de aşteptat ca numărul fermierilor care au încercat să păcălească statul să crească în următoarea perioadă. Totuşi, directorul APIA spune că funcţionarii nu se bazează în controale pe reaua credinţă a fermierilor, care ar fi minţit voit în declaraţiile depuse la instituţie.
"În general nu mergem pe ideea de rea credinţă din partea fermierilor. Sunt unii dezinformaţi şi, hai să spune, rău informaţi, dezinteresaţi, alţii sunt ignoranţi. Cert este că între suprafaţa pe care ei o declară în primul an şi suprafaţa pe care trebuie să o aibă în ultimul an, vorbim de angajamente pe cinci ani, nu trebuie să fie diferenţe nici pe suprafaţă, nici pe amplasare, nici de