Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pledoarie pentru carnea de cal

Publicat in Contributors.ro, marți 26 februarie 2013 ·

De când a izbucnit scandalul cărnii de cal ma tot gândesc cu nostalgie cum, recruţi mici şi proşti ȋn armata RSR, primeam pachete cu mâncare de acasă, după obiceiul din acele timpuri. Şi cum ne ȋmpărţeam tot ce primeam ȋntre noi. Meniul meu favorit era din pachetul unui coleg, de fel tătar din Constanţa, căruia ai lui ȋi trimeteau un excelent güdem facut ȋn casă, din cal şi Dumnezeu ştie din mai ce animal exotic, cel puţin pentru bucătărie. Cum şi de unde făceau rost de atare materie primă, ȋn asprii ani ’80, nici nu vreau să mă gândesc; cum nu contează nici faptul că tipul respectiv a ajuns, mult mai târziu, după glaciaţiune, cumva implauzibil, deputat PRM.

Mă ȋntreb unde mai găsesc eu azi aşa güdem. Altfel, sunt convins că am mai mâncat carne de cal de multe ori de atunci şi până azi – doar că, la fel ca toţi care citesc acest articol, fără s-o ştiu. Şi de câteva ori, puţine, ȋn cunoştinţă de cauză, de exemplu ȋn nordul Italiei unde există delicatese locale tip mezel de cal şi măgar. Faptul că aţi mâncat şi n-aţi ştiut arată că de fapt e foarte bună, greu de deosebit de cea de vită; ba chiar mai bună, spun unii.

Consumul conspirativ s-o fi petrecut mai ales de vreo doi-trei ani ȋncoace, de când au explodat preţurile globale la produsele din carne o dată cu răbufnirea pe piaţa de consumatori solvabili a chinezilor de rând şi altor asitici din ţări până atunci sărace. Presiunea pe costuri a crescut imens şi industria răspunde şi ea cum poate de vreme ce i se cer lucruri complet contradictorii, ȋn special ȋntr-o zonă sofisticată şi hiper-reglementată cum e UE: pe de-o parte să producă ieftin, pentru că mâncarea scumpă crează probleme politice; dar pe de altă parte să respecte farmaceutic reguli incredibil de detaliate de igienă, lanţ de frig, trasabilitate, etichetare, termene de valabilitate, etc, ce inevitabil ȋi cresc costurile.

Nu mă mir atunci

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 6 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 8 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 8 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum o ora
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 7 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

14°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°