Asemeni procesului de reflecţie asupra constituţiei, iniţiativa de reorganizare administrativă a României pare sa fie privită, de către puterea actuală, ca şi de cea care a precedat-o, ca un efort de gândire şi de acţiune ce revine exclusiv elitei politice.

Ca şi constituţia, noua organizare teritorială va fi elaborată, probabil, în laboratoarele aceloraşi privilegiaţi ai destinului care au avut , şi până acum,ocazia de a indica cetăţenilor acestei ţări drumul pe care trebuie să se înscrie.

Regionalizarea este anunţată celor care vor resimţi efectele acestei schimbări ca şi cum voinţa lor politică ar fi nesemnificativă. La televizor sau în paginile de internet se prezintă, cu entuziasm, hărţi după hărţi, ce ordonează şi reordonează judeţele ţării, în baza unui algoritm ştiut doar de autorii acestor proiecte. Rând pe rând, locuitorii unei zone geografice află cu uimire că sunt aparţinători de sud-est, de sud-vest , de centru sau de nord.

Este aceasta un joc de laborator ce omite impactul semnificativ pe care schimbarea comportamentului admninistraţiei îl are asupra comunităţilor locale. Cei care au cuvântul sunt, invariabil, aceiaşi politicieni ce oferă judeţelor lor beneficiul nesperat al patronajului şi corupţiei. Vocile cele mai importante sunt cele pe care presa le-a asociat, ani de-a rândul, artei complicate a câştigării contractelor cu statul. Regionalizarea pare să fie mai degrabă o etapă în consolidarea autorităţii absolute a satrapilor judeţeni plebiscitaţi entuziast.

Ceea ce discursul dominant al oficialităţilor ignoră este este că miza regionalizării este, în egală măsură, una politică şi simbolică. Regionalizarea este irelevantă în măsura în care va introduce un nivel suplimentar de alocare netransparentă a resurselor şi de reproducere/ extindere a clientelismului. Regionalizarea este irelevantă dacă aportul ei se va reduce la închi