Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadu va fi judecat abia joia viitoare la LPF! Hizo se teme de intervenţii ale lui Paszkany: "Dă el două telefoane"

Publicat in Adevarul, marți 26 februarie 2013 ·

Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, va fi judecat abia joia viitoare de Comisia de Disciplină a LPF pentru intrarea în urma căreia l-a lăsat fără cinci dinţi pe Milanov.

Întrunită azi, Comisia de Disciplină a hotărât să amâne pentru joia viitoare luarea unei decizii în cazul lui Ricardo Cadu. "El oricum a luat cartonaş roşu direct şi nu va putea juca minim două etape. În plus, aşteptă şi alte certificate medicale", a spus unul din membrii comisiei.

"O să-i dea cinci etape, apoi sună Paszkany şi mai rămân două-trei etape", crede antrenorul vasluienilor Viorel Hizo.

"Eu am vrut să lovesc mingea, iar el a fost cu capul prea jos. Nu l-am văzut, sincer. Nu am vrut să-l lovesc, nu am putut să mă opresc. După ce l-am lovit mi-am dat seama ce s-a întâmplat, pentru că era cu capul întors. Mi-am dat seama că l-am lovit rău. A fost normal cartonaşul roşu. Se mai întâmplă. Îmi pare rău. Nu am reuşit să vorbesc încă cu Milanov, am vorbit cu un prieten de la Vaslui şi aştept să-mi dea numărul lui ca să vorbesc cu el. Aş accepta să contribui financiar la însănătoşirea lui", a spus Cadu la DigiSport.

Fundaşul portughez a menţionat că îi place să fie perceput ca un jucător dur, dar nu ca unul violent. "Sunt de acord că sunt un jucător dur, îmi place să fiu aşa dur, dar nu sunt violent. Una e să fii dur, alta să fii violent. Aştept să fiu suspendat două, trei etape, maxim. Aşa sunt eu, încerc să joc fotbal. Nu am vrut să lovesc, din păcate am lovit, dar nu am rupt picioare, nu am rupt genunchi. Nu am fost nervos pentru că am ratat penaltiul, am mai ratat şi altă dată", a adăugat Cadu.

Fotbalistul bulgar al echipei FC Vaslui, Jivko Milanov, a pierdut mai mulţi dinţi fiind transportat de transportat de urgenţă la spital după ce a fost lovit cu piciorul în cap de jucătorul formaţiei CFR Cluj Ricardo Cadu, în prima repriză a meciului contând pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°