Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioana Borza: PNL Cluj şi-a regăsit unitatea

Publicat in Romania Libera, marți 26 februarie 2013 ·

Consilierul local PNL din Cluj-Napoca, Ioana Borza, este unul dintre liderii noului val politic din USL. Aflată la primul mandat în administraţia locală, Ioana Borza a devenit un politician respectat, atât de adversari, cât şi de aliaţi. Ea a luat parte la Congresul PNL desfăşurat zilele trecute la Bucureşti, unde liberalii clujeni au obţinut două posturi de vicepreşedinţi. Ea explică care a fost strategia pe care au mizat clujenii din PNL.

Reporter: Ce au câştigat liberalii clujeni din recentul Congres al PNL?

Ioana Borza: În primul rând, Clujul are doi reprezentanţi în rândul vicepreşedinţilor. Este vorba de doamna Norica Nicolai, care este vicepreşedinte executiv, precum şi de domnul Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Ei se alatură liderilor clujeni ai PNL cu funcţii importante la nivel naţional, respectiv domnului senator Marius Nicoară, chestor al Senatului, şi domnului profesor Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român…

Norica Nicolai, lider forte

Reporter: Bun, însă nu aţi avut forţa să impuneţi un ministru sau un secretar de stat la formarea Guvernului…

Ioana Borza: Cred că aveţi o perspectivă incompletă. Norica Nicolai este coordonatorul grupului europarlamentarilor liberali români şi este responsabilă pentru relaţia dintre PNL şi instituţiile europene. Cred că acest post este la fel de important ca şi cel de ministru. De asemenea, postul pe care îl ocupă profesorul Marga este la fel de important ca şi cel de ministru. Postul de preşedinte al Institutului Cultural Român presupune atribuţii extrem de concrete, care îi pot conferi un rol extraordinar de important unui om pragmatic ca şi domnul Andrei Marga.

Iohannis, un câştig

Reporter: În Transilvania, PNL Cluj este perceput, în opinia publică, drept o filială divizată, slăbită, care are o influenţă mult mai mică decât altele. De exemplu, P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Europarlamentare 2024. Care sunt judeţele fruntaşe şi cele codaşe privind prezenţa la urne, ora 18:00. Două judeţe se apropie de o prezenţă de vot de 50%

Mediafax acum 15 minute
Duminică, 9 iunie 2024, au loc alegerile europarlamentare şi cele locale, comasate într-un singur tur. 18 milioane de cetăţeni români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege viitorii reprezentanţi în Parlamentul European. Sudul ţării este fruntaş p

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum o ora
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum o ora
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 8 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 2 ore
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Narendra Modi a depus jurământul pentru un al treilea mandat de premier al Indiei

G4Media acum 39 minute
Narendra Modi a depus duminică jurământul în calitate de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat, dar va avea o marjă de manevră limitată după ce Partidul său Bharatiya Janata (BJP) nu a reușit să obțină majoritatea absolută în alegerile

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Război în Ucraina, ziua 786. Kievul a lovit, în premieră, un avion de luptă rusesc de ultimă generaţie

Press Alert acum 3 ore
Forțele ucrainene au lovit pentru prima dată un avion de luptă rusesc Sukhoi Su-57 de ultimă generație. Avionul se afla într-o bază aeriană din interiorul Rusiei, a anunțat duminică agenția de informații GUR de la Kiev. Pentru a confirma lovitura, u

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°