Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muncesc europenii prea puţin? Observaţiile unui expert american la observaţiile preşedintelui român

Publicat in Adevarul, marți 26 februarie 2013 ·

Cu câteva luni înainte ca preşedintele Traian Băsescu să pună diferenţa de competitivitate dintre UE şi SUA pe seama diferenţei orarelor de lucru din Europa şi America, FP publica o evaluare tehnică a exact acestei chestiuni. Diferenţele trebuie nuanţate.

Cităm din interviul acordat de Preşedintele Traian Băsescu ziarului Adevărul (partea a III-a):

Nu nivelul tehnologic este marea problemă a UE, pentru că tehnologia franceză, germană, britanică nu este departe de tehnologia americană. Mă refer la tehnologie industrială. Marea problemă este numărul de ore de muncă pe săptămână şi numărul de zile de lucru pe an. Aceasta este problema reală a UE. Constat că, dacă avem un strung la fel de performant în UE şi în SUA, strungul din SUA lucrează şi sâmbăta, iar strungul din UE se opreşte vineri la prânz. Strungul din SUA are 30 de zile de sărbători pe an, cel din Europa are 100 şi ceva de zile nelucrătoare, iar atunci nu ne putem compara, din punct de vedere al productivităţii, chiar dacă lucrăm cu aceleaşi echipamente. Europa devine tot mai necompetitivă, chiar dacă tehnologic nu are un decalaj foarte mare faţă de SUA.

Uitaţi-vă la ce se întâmplă şi mai departe. Cât va mai reuşi Europa să stea în competiţie cu China, pentru că şi China reduce decalajul tehnologic, dar are o populaţie de 1,2 miliarde? Cât va mai reuşi Europa să stea în competiţie cu India, care vine puternic din urmă? Trebuie să vorbim de o competiţie ţară cu ţară. Cât va reuşi să rămână Germania în competiţie cu India, China, SUA, cât va reuşi România să rămână în competiţie cu India, China, SUA?

Iar acum să cităm din articolul "Mai multă muncă, mai mulţi bani?", al expertului american Charles Kenny, publicat şi în ultima ediţie FP România din 2012:

Adepţi ai declinismului, e timpul să vă îngrijoraţi. Chiar în această vară s-a întâmplat ca venitul mediu net al cetăţenilo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 30 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 45 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°