Sînt semne că nu e doar începutul unui soi de retur, dar şi al unui altfel de joc

Trăim vremuri interesante. Camus, fost fotbalist, dar nu ăla de l-a vrut Steaua, zicea că asta nu-i deloc bine. De văzut. O anumită idee despre fotbal se prăbuşeşte cu zgomot: aceea că succesul nu vorbeşte româneşte. Că trebuie să imporţi masiv ca să ajungi la fericire. De la Ecuator la Polul Sud, din Estonia pînă în Zanzibar, comercianţii fotbalului au parcurs lumea în căutarea pietrei filozofale. În timp ce ei erau pe drumuri, echipele rămîneau pe drumuri. Vaslui, Rapid, Dinamo, Timişoara au capotat privind hipnotizate cum mercenarii vin şi pleacă la braţul agenţilor cu multe zerouri.

Au fost şi implanturi potrivite, dar mişcarea, pe ansamblu, s-a dovedit falimentară. Pentru unii, la propriu. CFR doar a tras foloasele, dar acolo e vorba de o maşinărie profesionistă de făcut bani. Un cinism industrial a determinat un flux constant de rezultate şi bani, cu un stadion ca premiu. Dar ultima aventură a clujenilor, incapabili să-şi ridice nivelul tactic şi emoţional în faţa unui termen urmărit de o ţară întreagă, pune în perspectivă acest business as usual. Probabil că flop-ul nu va schimba politica. Dar CFR tinde să rămînă singură pe acest palier. Fotbalul, aici, a suferit, relativ brusc, o importantă mutaţie. A reînvăţat să se exprime în limba maternă.

Trei fenomene importante determină echipele să treacă masiv şi prea din scurt la o politică de “românizare” – ceea ce vedem în această primă etapă din 2013: echipe aruncînd în luptă baterii de juniori. Primul e evident: prăbuşirea economică. Investiţii fără rezultate, neaşezări structurale, rătăciri bugetare. Cunoaştem piesa. Al doilea e Steaua. Un club cu o retorică naţionalist enervantă cîteodată, dar care drenează valorile locului. Jucători poate mai puţin profesionişti, dar mai sufletişti. Cu un obraz care mai şi ro