Fotbaliştii de la FC Argeş au intrat în linie dreaptă cu pregătirea tehnico-tactică pentru returul campionatului. Până la primul joc oficial din partea secundă a sezonului, de pe propriul teren, cu Luceafărul Oradea, mai este o săptămână şi jumătate, iar antrenorul Iulian Crivac vrea să stabilească formula de bază cu care va începe returul.
Ca să se edifice cât mai bine asupra potenţialului fiecărui jucător, principalul alb-violeţilor a cerut cât mai multe jocuri de verificare în această săptămână, ultimul, înainte de startul oficial.
FC Argeş va disputa patru jocuri de verificare. Primul dintre acestea a avut loc astăzi, de la ora 9.30, pe terenul sintetic de la Bradu, adversar fiind SCM Piteşti. Tot azi, dar de la ora 14.30, piteştenii au programat un joc amical cu DLR Piteşti pe terenul echipei de liga a IV-a.
Argeşenii vor disputa cel de-al treilea amical al acestei săptămâni joi, de la ora 13.30, la Bradu, cu FCM Târgovişte, care activează în liga a III-a. Ultimul joc de pregătire din această săptămână va avea loc sâmbătă, de la ora 9.30, pe terenul central al stadionului Nicolae Dobrin, când piteştenii vor întâlni pe Chindia Târgovişte, care evoluează în prima serie a ligii secunde.
Antrenorul Iulian Crivac spune că, după confruntarea cu dâmboviţenii, va stabilili lotul de 18 cu care va aborda prima etapă a returului. Sursa: Curierul Zilei
Fotbaliştii de la FC Argeş au intrat în linie dreaptă cu pregătirea tehnico-tactică pentru returul campionatului. Până la primul joc oficial din partea secundă a sezonului, de pe propriul teren, cu Luceafărul Oradea, mai este o săptămână şi jumătate, iar antrenorul Iulian Crivac vrea să stabilească formula de bază cu care va începe returul.
Ca să se edifice cât mai bine asupra potenţialului fiecărui jucător, principalul alb-violeţilor a cerut