Vânzarea celor patru întreprinderi metalurgice româneşti aparţinând companiei Mechel şi probabila pierdere a sute sau poate mii de locuri de muncă ne îngrijorează grav dar ne şi obligă să ne întrebăm ce e de făcut. Zilele trecute zece mari economişti de la celebrele şcoli de economie Harvard, Londra, Texas, Geneva, Barcelona şi altele s-au pronunţat asupra politicii de austeritate impusă de Comisia Europeană. Citez câteva: “Autorităţile comunitare sunt responsabile pentru recesiune fiindcă au împins toate ţările, în acelaşi timp, spre politici de austeritate”; “Pare că liderii Comisiei Europene funcţionează într-o realitate alternativă, totalmente dependentă de interesele pe termen scurt ale băncilor”; “Austeritatea excesivă cu moneda euro ca o cămaşă de forţă este contraproductivă”; “Austeritatea creează recesiune. Comisia nu vrea să admită că politica sa e de vină pentru continuarea depresiei economice”; “Comisia se păcălea pe ea însăşi cu iluzia reformelor structurale....situaţia s-a agravat prin măsurile de austeritate pe care le-a impus cu forţa”. În fine şi opinia premiului Nobel, Paul Krugman: “Din nefericire, aceşti oameni (ai Comisiei Europene) care au făcut deja un mare rău încă mai au puterea să-l facă”. Acceptând aceste opinii calificate ne dăm seama că aşteptând să se termine criza şi să beneficiem din nou de exporturi masive, inclusiv de produse metalurgice, siderurgice şi chimice către Uniunea Europeană este clar insuficient. Guvernarea USL a ajuns să fie atât de puternică după alegeri şi pentru că, în contradicţie cu regimul Băsescu, a fost văzută ca o alternativă la blestemata lozincă “facem ce ne spune FMI”. Încrederea pieţelor în România nu poate fi şi nu este legată doar de  măsurile de reducere a deficitului bugetar. Încrederea investitorilor şi pieţelor este în primul rând legată de perspectiva generării de profit în economia reală. Iar aceasta