Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii vor putea intra aici, din aprilie

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 27 februarie 2013 ·

Bazinul Olimpic a fost luat ieri în primire de Primăria Braşov. Edilii urmează să stabilească şi să aprobe, în cursul lunii martie, tarifele ce vor fi percepute pentru accesul la piscină, la jacuzzi sau la saună.

Primăria Braşov a luat în primire de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) Bazinul Olimpic de la Gară. Lucrările au fost recepţionate la finele săptămânii trecute, iar, de acum înainte municipalitatea se va ocupa de administrarea sa. Primarul George Scripcaru a precizat că va mai dura însă, ceva timp, până ce obiectivul va fi deschis publicului. „Acum lucrăm la stabilirea tarifelor, dar şi la un regulament de funcţionare, toate acestea urmând să fie aprobate în şedinţa de Consiliu Local din luna martie. În funcţie de cum definitivăm aceste lucruri şedinţa va putea avea loc la mijlocul sau la finele lunii”, a precizat Scripcaru. Deschiderea bazinului pentru public depinde într-o oarecare măsură şi de recepţionarea lucrărilor la Sala Sporturilor, unde lucrările au fost finalizate, dar, deocamdată, CNI nu a predat construcţia municipalităţii. În aceste condiţii, abia din luna aprilie, braşovenii vor avea acces în noul bazin.

„Bazinul olimpic al Braşovului devenise un pericol public, fiindcă ajunsese într-un grad avansat de degradare. Acum, a devenit o bază sportivă foarte importantă pentru Braşov şi foarte mulţi braşoveni vor beneficia de această investiţie”, a precizat primarul. Întreaga investiţie a costat aproape 39 de milioane de lei.

Zonă de relaxare la subsol

Pe lângă cele două bazine de înot, complexul are la subsol şi o zonă de relaxare cu saună şi jacuzzi, iar în corpul anexă este amenajată şi o sală de forţă şi fitness, o sală de mese, una metodică şi alta de conferinţe, dar şi cabinele VIP şi un bar. Toate aceste spaţii urmează să fie dotate în perioada următoare cu mobilier şi echipamente.

Acc

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 31 minute
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 2 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

România va prelua pentru şase luni comanda unei grupări navale NATO

News.ro acum 35 minute
România va prelua, pentru şase luni, comanda unei grupări navale NATO, care activează în Marea Mediterană, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale Române.

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 39 minute
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară / Cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară, fiind emis cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. ”Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare p

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum 57 minute
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 3 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 3 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°