Între 300 și 500 de euro, atât au plătit tinerii, studenți la Facultatea de Medicină a Universităţii Transilvania din Braşov, pentru a trece examenele la Anatomie – Embriologie. Numărul studenților care ar fi dat mită este însă cu mult mai mare. Sursa: Politia Romana
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Alina Popescu, până în prezent, au fost depuse la Parchet 19 autodenunţuri ale unor studenţi de la Medicină care au recunoscut că au oferit profesorului sume între 300 şi 500 de euro pentru a trece examenele la Anatomie – Embriologie.
"Sumele oferite de studenţi variază între 300 şi 500 de euro. Acestea erau solicitate în funcţie de situaţia în care se afla studentul. Dacă era în pericol să nu treacă anul suma era mai mare sau dacă avea părinţi care lucrau în străinătate, deoarece profesorul cunoştea şi aceste aspecte", a spus Popescu, pentru mediafax.
Numărul studenţilor care au dat mită profesorului este însă mult mai mare, de câteva zeci, o parte dintre aceştia având calitate de învinuiţi în acest dosar, potrivit sursei citate. Profesor dr. Onisâi Lazăr a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în data de 11 februarie. El a fost prins în flagrat în data de 8 februarie, cu ajutorul unei polițiste care s-a dat drept studentă în anul I.
"Suspectul i-a dictat pretinsei studente patru subiecte, spunându-i că, indiferent ce bilet va extrage la examenul oral, ea să scrie subiectele primite de la el pentru că, chiar dacă va exista un asistent universitar, acesta nu va avea de obiectat. Profesorul a considerat că suma de 700 de lei pe care a primit-o este prea mică, spunându-i că ar fi bine să îi dea o diferenţă de până la 250 de euro, în următoarele două săptămâni. Imediat după ce profesorul a primit banii, iar investigatorul a ieşit din maşină, echipa de anchetatori a interveniţ găsind în maşina cad