* Interviu cu Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro
Ţara noastră a adoptat o lege prin care sprijină producţia de energie din surse regenerabile (vânt, soare, apă, biomasă, biogaz). Producătorii primesc un anumit număr de certificate verzi, în funcţie de tehnologia utilizată. Aşa am ajuns să avem cea mai generoasă schemă de sprijin din Uniunea Europeană, iar ritmul investiţiilor, în special în parcuri eoliene, a crescut vertiginos.
Legea instituie obligativitatea achiziţionării certificatelor verzi de către furnizorii de energie, în funcţie de cantităţile livrate. Costurile cu certificate verzi sunt recuperate integral de la toate categoriile de consumatori. Boom-ul inves-tiţional a sporit numărul de certificate care trebuie plătite de consumatori.
Costurile Alro cu achiziţia certificatelor verzi şi cu bonusul pentru cogenerare au ajuns la un nivel care nu mai poa-te fi suportat mult timp de producătorul de aluminiu şi nu îi mai permite dezvoltarea, susţine Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Adminis-traţie al companiei. Alro cere ajustarea urgentă a schemei de sprijin pentru energia regenerabilă astfel încât aceste costuri să permită industriei să fie competitivă pe pieţele externe.
Domnul Năstase ne-a explicat, într-un interviu, că Alro nu solicită ajutor de stat şi că doreşte doar ajustarea schemei de sprijin, în mod echitabil pentru toate categoriile de consumatori, dar şi pentru industria producătoare a acestei energii curate. Compania nu poate transfera în preţul produselor sale aceste costuri deoarece activează într-o piaţă globală, în care competitorii provin din ţări unde nu există astfel de subvenţii şi nici obligaţii de mediu.
Oficialul Alro consideră că avem nevoie în continuare de energie curată, dar costurile cu această energie nu trebuie să afecteze industria.
Reporter: Cât l