Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava - Un hoţ fură portofelele bătrânilor, invocând un fals control medical

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 februarie 2013 ·

Poliţiştii suceveni sunt în alertă după ce un hoţ cu un mod deosebit de operare a început să terorizeze bătrânii din oraş. Un individ care se dă drept medic cardiolog a reuşit să dea "două consultaţii" chiar în  centrul municipiului, victimele sunt doi bătrâni care au rămas fără portofele.

 

Ioan Boicu, un bătrân de 73 de ani din municipiul Suceava, se îndrepta marţi dimineaţă spre primărie, pentru a-şi plăti taxele şi impozitele. În timp ce mergea pe o străduţă lăturalnică din centrul oraşului, cineva l-a prins de mână şi l-a întors din drum. "Bună ziua, nu mă cunoaşteţi? Sunt dr. Dumitrescu! Nu aţi fost internat la mine la cardiologie?" N-avea de unde să bănuiacă faptul că în acea clipă tocmai devenea victima unui infractor. Bătrânul ne-a povestit că i-a spus individului că nu-l cunoaşte, însă nu a apucat să-şi termine fraza, că falsul cardiolog i-a şi propus o consultaţie gratuită în plină stradă. "M-a întrebat dacă nu mă doare aşa aici (n.a. în zona inimii) şi mi-a băga mâna prin geacă şi m-a pipăit aşa şi mi-a luat portofelul după care dus a fost", ne-a povestit Ioan Boicu.

Septuagenarul a rămas fără bani şi fără mai multe reţete medicale compensate, precum şi fără mai multe carduri. Şi-a dat seama că este tâlhărit de abia când a văzut cum "cardiologul" fuge, moment în care l-au luat cu adevărat palpitaţiile. S-a dus la poliţie unde le-a povestit toată păţania sa şi le-a descris oamenilor legii portretul tâlharului: circa 40 de ani, înalt, robust, ten de culoare închisă. În timp ce Ioan Boicu scria declaraţia, la poliţie a mai ajuns încă un bătrân, "pacient al aceluiaşi cardiolog".

 

Ajuns acasă Ioan Boicu i-a povestit soţiei sale Teodora prin ce a trecut. "L-am luat şi l-am strâns în braţe şi m-am bucurat că nu l-au nenorocit Doamne fereşte. Putea fi mai rău!", a subliniat femeia. Acum bătrânii nu se mai gândesc că vor mai vedea cei 350

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone cauzate de caniculă / Judeţele vizazte / Excepţii

News.ro acum 29 minute
CNAIR anunţă că, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele:

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 34 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 44 minute
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum o ora
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°