Românii îşi iau informaţiile de la televizor în proporţie de 97%, 51% din ei sunt interesaţi să muncească în străinătate, 49% să se instaleze definitiv în altă ţară, dar numai 51% se simt cetăţeni europeni. Românii au în continuare, la cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană, aşteptări ancorate în zona beneficiilor economice. Astfel, 26% din români aşteaptă de la calitatea de membri UE să se traducă în creşteri de salarii, în creşterea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare, mai mult decât dublu faţă de media UE–27, de 12%. Situaţia este mai echilibrată în ceea ce priveşte aşteptările legate de crearea de locuri de muncă, 19% dintre români aşteptând de la UE să creeze locuri de muncă în comparaţie cu 15%, media UE–27. În mod transparent, concluziile studiului favorizează o interpretare „socială“ şi „integratoare“, dar, pe de altă parte, interpretarea datelor Eurobarometrului aparţine exclusiv autoarei, iar Reprezentanţa Comisiei Europene face în mod explicit această menţiune. Din păcate, autoarea a lăsat în afară câteva date care ar fi putut clarifica diferenţele dintre statele membre. Astfel, la polul opus al aşteptărilor se situează „combaterea crizei prin sprijin acordat IMM-urilor etc.“ – 4% România, 9% UE-27 –, „îmbunătăţirea statului: mai puţină birocraţie/mai multă transparenţă/combaterea corupţiei“ – 4% România, 5% UE-27 – şi „măsurile de îmbunătăţire a creşterii“ – 3% România, 4% UE 27. Aşa cum figurează ele în Eurobarometru, datele sugerează că majoritatea covârşitoare are aşteptări economice şi sociale puternice şi manifestă un interes scăzut pentru politici liberale sau pentru transparenţă, expansiunea birocraţiei de stat şi combaterea corupţiei. Or, acest lucru este cel puţin îndoielnic. Este posibil ca, de exemplu, românii şi danezii sau finlandezii să manifeste acelaşi dezinteres pentru transparenţă şi anticorupţie, dar, în mod limpede,