Casele se numesc valacia, iar valacii erau ladini. Cultul pentru casele vechi nu permite demolarea lor chiar dacă a dispărut ultimul locuitor din ele. Sunt lăsate până „mor de la sine”. Dacă cineva vrea să-şi facă o casă nouă, o ridică alături (ca şi la noi - n.n.). Ca şi arhitectură casele „par chiar a fi teleportate din Transilvania”. În interiorul caselor se găseşte câte o masă de lemn rotundă sau pătrată, scaune de lemn cu trei picioare. Şi la ei se vorbeşte de strigoi, de luatul laptelui de la vaci. Şi încă ceva, ladinii fac nişte colăcei micuţi copţi în vatră numiţi „piţărăi”.

Asemănările dintre ladini şi mormolanii noştri merg şi mai departe. Fac focul în vatra casei (mai bine spus, au făcut!), au paturi din lemn prevăzute cu saltele umplute cu fân, icoane împodobite cu ştergare pe pereţi, fotografii puse în ramă pe pereţi, femeile sunt împodobite cu baticuri legate sub bărbie, bărbaţii poartă pălării munteneşti cu boruri scurte. Şi ei au covată din lemn pentru spălat rufe înmuiate de cu seară în „leşie”, apoi aduse la râu în coşuri, limpezite în apă şi bătute cu maiul.

De necrezut, şi la ei morţii se îngropau în ogrăzile din spatele casei până când obiceiul a fost interzis de biserică. Şi ladinii aveau bocitoare şi dădeau de pomană o găină neagră peste sicriu, exact ca în satele momârlăneşti.

Asemănările, constatate de reporterii de la Formula AS, ar putea continua, dar mă opresc aici, nu fără a pune măcar două întrebări, oarecum retorice dar justificate. Oare dacă acum un momârlan din Valea Jiului ar ajunge pe meleaguri ladine şi ar vedea toate aceste asemănări nu ar spune simplu:

- Ăştia parcă-s momârlanii noştri. Auzindu-l, dacă nu ar fi purtat numele de marmorlani, auzind termenul nu ar fi posibil să-l preia? Eu cred că da, doar că lucrurile în realitate s-au petrecut invers, l-am preluat noi de la ei. Deci e posibil.