Mona Pivniceru a purces la o noua procedura de desemnare a procurorilor sefi. Transparenta si conforma cerintelor CE, dupa cum ne promite, dar deocamdata nedezvaluita oficial.
Cel putin asa cum a fost anuntata initial, pare sa fie o procedura foarte lunga, pentru ca de aceasta data d-na Pivniceru a luat-o de jos in sus, cerand parchetelor din tara sa vina cu propuneri de procurori potriviti pentru cele trei functii, persoane cu care domnia sa sa discute personal pentru a-i convinge sa-si depuna candidatura.
Teoretic ar putea sa sune bine. Practic, imi pare rau ca nu-i pot acorda d-nei Pivniceru prezumtia de buna credinta. Nu am motive sa cred ca domnia sa cauta intr-adevar cu lumanarea prin toata tara procurori destoinici pentru sefia Parchetului General, a DNA si a DIICOT, pentru ca la finalul procedurii sa nu mai iasa de sub pixul minstrului Justitiei tot trei propuneri crete, precum precedentele, respinse si de CSM si de presedinte.
Nu o pot crede pe d-na Pivniceru din mai multe motive. Pe de-o parte, mi se pare straniu ca un om (orice om, nu e singura caruia ii fac acest repros) sa isi schimbe radical punctul de vedere, in functie de pozitia pe care o ocupa.
In chestiunea implicarii CSM in procedura (si nu numai), d-na Pivniceru a suferit o schimbare radicala. Daca pe vremea cand era membru al Consiliului Superior al Magistraturii sustinea ca tocmai CSM ar trebui sa aiba rolul principal in desemnarea procurorilor, iat-o acum trecand fara nicio rezerva peste avizul consultativ al aceluiasi CSM.
Mona Pivniceru nu da absolut niciun semn ca ar fi interesata de o armonizare cu CSM in chestiunea procurorilor sau ca ar interesa-o macar punctul de vedere al Consiliului. Acum ca in CSM majoritatea pare sa se fi schimbat, nu m-as mira sa se suceasca din nou. Si atunci, care sunt, de fapt, convingerile d-nei Pivnic
