Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inimi recoltate de la donatori decedaţi, neutilizate din cauza problemelor sistemului sanitar

Publicat in Mediafax, joi 28 februarie 2013 ·

Inimile recoltate în ultimele zile de la cinci donatori decedaţi nu au putut fi transplantate din cauza problemelor sistemului sanitar, printre care situaţia clinicii de profil din Târgu Mureş şi numărul mic de specialişti din Capitală.

În ultimii doi ani, numărul cazurilor similare a ajuns la 200, pentru că ambele centre în care pe vremuri se făceau cu succes transplanturi de cord sunt în mare impas, notează Ştirile Pro TV.

O vreme, Institutul din Târgu Mureş a fost închis şi a pierdut o bună parte din personal, iar în prezent, deşi funcţionează, nu are buget pentru astfel de intervenţii chirurgicale. Pe de altă parte, Spitalul Floreasca are prea puţini specialişti.

"În doi ani, am resimţit că activitatea noastră a fost afectată grav. Avem cam 25 de pacienţi care necesită transplant de urgenţă. Evident, o parte dintre ei decedează", a declarat, pentru Pro TV, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu.

Potrivit Pro TV, din 2011, medicii din Târgu Mureş tratează cu medicamente boli pe care le-ar putea vindeca printr-un transplant. De fapt, încearcă să întârzie un inevitabil sfârşit al celor care n-au putut fi transplantaţi, cât timp centrul-pilot a fost închis.

Pacienţii nu îşi explică închiderea, fie şi temporară, a unităţii de care se legau, practic, toate speranţele lor. "Cum să desfiinţezi aşa ceva? Nu înţeleg. E greu de înţeles. Să iei speranţa la viaţă a atâtor oameni. Că asta s-a întâmplat", spune unul dintre cei aflaţi pe lista de aşteptare.

Cei 200 de donatorii eligibili în ultimii doi ani pentru transplant de cord nu au fost utilizaţi de cele două centre. Potrivit coordonatorului naţional pe transplant, Victor Zota, centrele au fost înştiinţate cu privire la recoltarea inimilor, însă acestea nu au fost cerute. "Au fost anunţaţi, bineînţeles, de aceste transplanturi şi nu le-au făcu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 26 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 4 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Scene șocante în Mureș! Un bărbat ucis de un taur

Ziua Constanta acum 53 minute
Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort pe o pășune dintr-o localitate din județul Mureș. El ar fi fost atacat de un taur, care se afla în zonă. Este vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă care prezenta, la nivelul întregului corp, mai m

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum o ora
Arbitrul polonez Polonezul Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar r

Nicolae Ciucă, în vizită la Palatul Victoria - Nu a ajuns la un consens cu premierul Marcel Ciolacu privind alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 53 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit, joi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis Agerpres. Liderii coaliţiei de guvernare, reuniţi, miercuri, într-o şedinţă lărgită, nu au reuşit să se pună

George Simion, la Parchetul General: Am venit să îmi cer telefonul şi să îmi cer dreptatea

Mediafax acum o ora
„Am venit la Parchetul General pentru a cere clarificări, pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată cu trei zile înainte de alegerile din 9 iunie asupra noastră. Au trecut două săptămâni, fix 14 zile din

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum o ora
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 3 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°