După anexarea Basarabiei de către URSS, instanţele sovietice au condamnat la împuşcare zeci de transnistreni care au trecut Nistrul în perioada 1918-1940, fugind din RASSM.
Pedeapsa aplicată de autorităţile române transnistrenilor care, în perioada 1918-1940, au trecut ilegal frontiera de stat (au fugit din URSS de foamete şi colectivizare cu forţa, pentru a scăpa de represiuni pe criterii politice etc.), era una blândă. De obicei, aceştia, la insistenţa şi susţinerea Comitetului refugiaţilor transnistreni, patronat de Nichita Smochină, erau fie eliberaţi în sala de judecată, fie condamnaţi la plata unei amenzi simbolice.
Sancţiunea aplicată de instanţele judecătoreşti sovietice pentru aceeaşi faptă era extrem de severă şi disproporţionată. Fără a ţine cont de termenul de prescripţie, care expirase, de circumstanţele trecerii frontierei, judecătorii sovieticii au aplicat, în cele mai multe cazuri, sancţiunea cea mai aspră – pedeapsa capitală.
A fugit de foamete
Pavel Bogatâi s-a născut în 1904 în satul Butor, raionul Grigoriopol. În 1930 gospodăria tatălui său (ce numără 19 desetine de pământ, patru cai, două vaci, casă, hambar etc.) a fost răsculăcită (naţionalizată). La acea vreme, Pavel împreună cu soţia avea în proprietate 2,3 hectare de pământ arabil, o pereche de cai, casă şi unelte necesare pentru agricultură. Un an mai târziu, gospodăria tinerilor a fost obligată să predea la stat o cantitate de grâne ce depăşea cu mult roada obţinută. Pentru a nu fi judecat şi deportat, Pavel a predat toate rezervele de cereale. Rămaşi fără pâine, soţii Bogatâi au depus cereri pentru a fi primiţi în colhozul „Дружные ребята“ („Băieţii uniţi“, trad. rusă), însă au fost refuzaţi. Pentru a nu muri de foame, s-au decis să fugă peste Nistru.
La începutul lui februarie 1931, Pavel şi soţia sa trec Nistrul. Timp de 16 zile au fost ţinuţi închişi (fiin
