În vârstă de 86 de ani, Gogu Cojocaru este o adevărată enciclopedie sportivă. De-a lungul anilor, a strâns date, cifre şi evenimente, la multe dintre ele fiind martor sau direct implicat, şi le-a adunat în istorii ale sportului constănţean, pe discipline. Studiul său şi munca-i migăloasă s-au axat pe nouă sporturi: fotbal, hipism, karting, tenis de masă, ciclism, automobilism, bridge, motociclism şi volei. Încep cu începutul şi se opresc în jurul anilor 2000. Gogu Cojocaru a pus la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa tot materialul său documentar, astfel că, pe parcursul mai multor episoade, vă invităm să cunoaşteţi preţioase file de istorie sportivă constănţeană, aşa cum le-a pus pe hârtie, cu migală şi răbdare, fostul fotbalist în echipa de legendă a Constanţei, Locomotiva PCA, şi marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A. Astăzi, continuăm prezentarea istoriei tenisului de masă.
Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice
În 1991, la Tokyo, echipa României, cu două constănţence în formaţie, Emilia Ciosu şi Adriana Năstase, se clasează pe locul şase. Peste patru ani, formaţia reprezentativă de fete, având-o în lot şi pe Emilia Ciosu, câştigă medalia de bronz, la întrecerea organizată în China, la Tianjin. România obţine locul trei şi în anul 2000, la Kuala Lumpur, cu Antonela Manac printre tricolore.
La Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona, Emilia Ciosu se clasează pe locul şase la simplu. La ediţia din 2008, de la Beijing, participă de la Constanţa Eliza Samara (19 ani) şi Iulia Necula, iar anul trecut, la Londra, Eliza obţine din nou calificarea la întrecerea supremă, unde are o evoluţie deosebită, atingând optimile de finală.
Campionatul Mondial Universitar
Sportivele constănţene au avut o comportare deosebită la această competiţie. În noiembrie 1990, în Ungaria, Emilia Ciosu devine campioană mondială universitară l