Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inimi recoltate de la donatori, neutilizate din cauza problemelor sistemului sanitar

Publicat in Mediafax, joi 28 februarie 2013 ·

Inimile recoltate în ultimele zile de la cinci donatori nu au putut fi transplantate din cauza problemelor sistemului sanitar, printre care situaţia clinicii de profil din Târgu Mureş şi numărul mic de specialişti din Capitală.

În ultimii doi ani, numărul cazurilor similare a ajuns la 200, pentru că ambele centre în care pe vremuri se făceau cu succes transplanturi de cord sunt în mare impas, notează Ştirile Pro TV.

O vreme, Institutul din Târgu Mureş a fost închis şi a pierdut o bună parte din personal, iar în prezent, deşi funcţionează, nu are buget pentru astfel de intervenţii chirurgicale. Pe de altă parte, Spitalul Floreasca are prea puţini specialişti.

"În doi ani, am resimţit că activitatea noastră a fost afectată grav. Avem cam 25 de pacienţi care necesită transplant de urgenţă. Evident, o parte dintre ei decedează", a declarat, pentru Pro TV, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu.

Potrivit Pro TV, din 2011, medicii din Târgu Mureş tratează cu medicamente boli pe care le-ar putea vindeca printr-un transplant. De fapt, încearcă să întârzie un inevitabil sfârşit al celor care n-au putut fi transplantaţi, cât timp centrul-pilot a fost închis.

Pacienţii nu îşi explică închiderea, fie şi temporară, a unităţii de care se legau, practic, toate speranţele lor. "Cum să desfiinţezi aşa ceva? Nu înţeleg. E greu de înţeles. Să iei speranţa la viaţă a atâtor oameni. Că asta s-a întâmplat", spune unul dintre cei aflaţi pe lista de aşteptare.

Cei 200 de donatorii eligibili în ultimii doi ani pentru transplant de cord nu au fost utilizaţi de cele două centre. Potrivit coordonatorului naţional pe transplant, Victor Zota, centrele au fost înştiinţate cu privire la recoltarea inimilor, însă acestea nu au fost cerute. "Au fost anunţaţi, bineînţeles, de aceste transplanturi şi nu le-au făcut", a dec

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Emisiunile zilei de joi, 20 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°