Satul Pipirig, o aşezare de oameni harnici care, cu mulţi ani în urmă, s-au refugiat din Ardeal din cauza persecuţiilor religioase ale uniaţilor şi catolicilor dar şi a imperialismului habsburgic. Au fost primiţi pe moşia Mănăstirii Neamţ, care i-a şi ajutat să-şi ridice micile gospodării şi să-şi construiască o biserică, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae. În urmă cu 90 de ani, un vrednic fiu al satului, Fericitul Nicodim, al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit, pe 27 februarie, 65 de ani, a năzuit să poată înălţa în satul copilăriei sale un măreţ locaş de închinare, care să poarte aprinsă peste veacuri flacăra credinţei şi pe care a numit-o „Catedrala munţilor“. Astfel, în anul 1923, încă de pe când era episcop al Huşilor şi stareţ al Mănăstirii Neamţ, a pus piatra de temelie încredinţând proiectul construcţiei unor arhitecţi de renume precum Carol Zane şi Mihai Stoian, acesta din urmă fiind şi arhitectul Mitropoliei Moldovei. Lucrările de construcţie a catedralei au mers încet, construcţia fiind o operă vastă care cerea, pe lângă mijloace materiale, şi un efort deosebit din partea comunităţii. Zidurile bisericii au fost construite numai din piatră cioplită în formă de cruce şi bucerdată, pregătită pentru construcţie de meşteri italieni. Patriarhul Nicodim Munteanu a supravegheat şi a sprijinit permanent construcţia acesteia, dar greul ducerii la îndeplinire a acestei opere a fost dus de nepotul său, părintele Vasile Munteanu, alături de enoriaşii săi. După război, încă din anul 1945, lucrările de construcţie au luat avânt. Dar au trebuit să treacă 27 de ani pentru ca măreaţa operă să fie realizată. Dorinţa patriarhului Nicodim s-a îndeplinit, însă a plecat la Domnul (în 1948) înainte de a-şi vedea împlinit visul de-o viaţă. Preotul Vasile Munteanu împreună cu familia şi vrednicii săi enoriaşi au reuş