Domnul Andrei Cornea a publicat recent un articol despre deriva antiliberală a liberalilor români. Teza domniei sale este că electoralul țintă al PNL-ului în momentul de față este format din „perdanții aderării”, acea potențială clasă de mijloc al cărei elan a fost brusc curmat de irumperea neașteptată a crizei economice. Acești oameni sunt cei ale căror iluzii și speranțe de prosperitate au fost repede spulberate și, în cele din urmă, incapabili să înțeleagă realitatea crizei, au devenit „cinici și relativiști morali, [...] nu se mai duc la vot” și ajung să privească cu „o satisfacție rea cum lucrurile merg tot mai rău.” PNL-ul a sesizat rapid schimbarea și, într-un exercițiu de cinism politic și ideologic, a exploatat demagogic dezamăgirile acestor oameni.

Este un lucru elementar că o democrație modernă se sprijină pe clasa de mijloc, formată din cetățeni cu un nivel cel puțin mediu de educație și cu venituri peste medie care să le permită o oarecare independență financiară. Această potențială clasă de mijloc, care ar fi trebuit să se dezvolte la noi și să ne conducă spre Europa, se situează undeva în jurul a 10 % din populație. E suficient să spunem că în țările cu care ne comparăm în mod constant (Germania sau SUA), clasa de mijloc cuprinde aproximativ 50 – 60 % din populație. În continuare aș dori să vorbesc despre cauzele care au condus, în evoluția noastră post-decembristă, la o pătură mijlocie atât de subțire. Cred că ele sunt legate de evoluția pe termen mediu și lung a societății, nefiind determinate în mod esențial de izbucnirea crizei economice.

Sincer, de fiecare dată când aud vorbindu-se despre clasa de mijloc, mă gândesc la considerațiile lui Eminescu asupra acestui subiect. Voi prezenta mai jos câteva dintre ele, grupate tematic:

1. Clasa de mijloc și partidele politice

„Corelatul constituțiilor statelor apusene este o clasă d