Pentru că peste câteva zile, când veţi citi acest număr, e Măr- ţişorul, înşir, scoase din lăzile cu amintiri, cărţi şi bucăţi de cărţi potrivite, dacă nu de oferit (despre acestea, ascunse în borcane ori legate cu panglici, curând!), măcar de răsfoit când dă primăvara.

Întâi, din lumea câtuşi de puţin ordonată, dar încercând necontenit să-şi facă un rost, a lui Caragiale, Moşii (Tablă de materii). Un îndreptar pentru oricine merge la cumpărături, în zi de sărbătoare. Faţa târgului s-a schimbat, filozofia lui rămâne. Îţi ia ochii, dintru început, cu turtă dulce, şi te lasă în criză mare, monşer! La mijloc, de toate. Defilarea bunătăţurilor, deopotrivă cu a nervilor şi a mizeriei. Facerea lumii, ca în Copii eram noi amândoi...

Apoi, de la Slavici, Popa Tanda. Cu tot didacticismul ei, povestea se aşază bine la ceasul muncilor de primăvară. Chiar şi la figurat, optimismul robust al unui gospodar care nu se lasă uşor poate fi de folos, şi-n vremuri mai descumpănite.

După aceste foarte concrete luări în primire ale vieţii, cu bunele şi relele ei, la Obor sau într-un sat uitat de lume, câteva versuri de Macedonski. De pildă, suavul banchet întrezărit într-un vis de noroc la loz în plic: „Prin vase de-aur şi prin cupe/ De cornalină şi agată,/ De silfi uşori, gentile trupe,/ Ar tot turna zburând în grupe/ O ambrozie delicată”. Sau, curiozitate care amuză, ca o jucărie de efect, pe care n-o păstrezi, Rondelul chinezilor din Paris.

Din Minulescu, Pianissimo, o partitură a seducţiei ca dans pe întuneric. Şi, pentru starea lui de aşteptare, de răbufnire urmată de silentio stampa, în cinstea tuturor sfinţilor, În oraşul cu trei sute de biserici: „În oraşul cu trei sute de biserici,/ De trei zile,/ Nu mai sună nici un clopot – nici un clopot de aramă;/ Şi oraşul cu trei sute de biserici,/ De trei zile,/ Pare-a fi pictat în dosul unui geam de pano