Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovirea mingii cu capul poate afecta intelectul fotbaliştilor

Publicat in Ziua Veche, vineri 1 martie 2013 ·

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Texas susţin că lovitul mingii cu capul este echivalentul unui traumatism cerebral minor. Din această cauză, tinerii care joacă fotbal sunt mai puţin capabili să realizeze sarcini care necesită capacităţi cognitive de bază, comparativ cu persoanele care evită acest joc.

Într-o serie de jocuri pe calculator, oamenii de ştiinţă au comparat competenţele tinerelor femei care practicau fotbal cu cele ale altor studente care evitau acest sport. Mai exact voluntarii ar fi trebuit să se ferească de anumite ţinte. Rezultatele au arătat că jucătoarele realizau sarcinile mult mai greu decât restul participantelor.

Autoarea studiului, dr. Anne Serrano a explicat că astfel de impacturi provocate de lovirea mingii de fotbal pot fi responsabile pentru diferenţele cognitive dintre fotbalişti şi cei care nu practică acest sport. „Sarcinile care presupun ca subiectul să se îndepărteze de ţintă necesită răspunsuri voluntare specifice, în timp ce deplasarea spre ţintă este mai curând un răspuns reflexiv. Credem că loviturile care provoacă traumatisme cerebrale minore pot provoca schimbări ale anumitor funcţii cognitive”, a declarat Serrano.

Acum, specialiştii susţin că tehnica utilizată de ei în acest studiu ar putea reprezenta un mijloc se identificare a posibilelor tulburări neuronale provocate în timpul practicării diferitelor sporturi.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Texas susţin că lovitul mingii cu capul este echivalentul unui traumatism cerebral minor. Din această cauză, tinerii care joacă fotbal sunt mai puţin capabili să realizeze sarcini care necesită capacităţi cognitive de bază, comparativ cu persoanele care evită acest joc.

Într-o serie de jocuri pe calculator, oamenii de ştiinţă au comparat competenţele tinerelor femei care practicau fotbal cu cele ale altor studente care evitau acest sport

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului

News.ro acum 22 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar este oprit temporar, până la eli

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 49 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 41 minute
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii Judeţene: PSD - 34,71%, PNL - 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 34 minute
PSD a obţinut 34,71% dintre mandatele de consilieri judeţeni în urma alegerilor din 9 iunie, potrivit datelor transmise, luni seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30%.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°