„Noaptea îți scriu Și lumina mă transformă în porumbel Să-ți aduc plic de hârtie În plisc de os de fag și soc Iar când mă întorc în pielea de om E prea târziu:

inelul de porumbel voiajor Mi-e încarnat inexplicabil în exagerate edeme Și limba în afazii exemplare În fiecare noapte încă un embrion de noapte În fiecare zi încă un hormon de zi Încă un mugur de scrisoare și încă un pui de porumbel poștaș În plus pe firele de telegraf de pe strada ta În fiecare zi un nou porumbel mesager Care îți lasă plicul Îți rămâne pasionat- impertinent pe acoperiș Sau zboară talentat în surdo-mute simfonii pe firele de telex-telefon-radio... Un milion de neștiute mail-uri o colonie de porumbei rămași fără plic ca albinele fără ac.

Aduc în fața oglinzii zâmbetul plecării Și oamenii pe strada ta se miră că trec fericit sau nebun pe lângă ei Te aduc cu mine prin zâmbetul oprit de o nouă despărțire care-mi promite iminența revederii (iar într-o săptămână o să lipsesc mai multe săptămâni ca să mă îmbrățișezi din nou) Te pot oricând chema din cioburi de oglindă întocmai naratorilor sud-americani amatori de miracole implicite Și de problematice acuități temporale Ies de la tine cu zâmbet neînțeles - mută simfonie a fărăcuvintelor [...]

Îți memorez inconștient scrisorile Și mă prind grozave telepatii Prin aprozare moderne- E vară și coadă mare la căpșuni cu șapte glucide la sută restul apă Îți văd prima oară scrisul Am impresia ciudată că te dezbraci în fața mea Și tahicardii egoiste îmi încalecă nonșalant pieptul De armăsar care între ipohondrii frivole și maladii clasice A refuzat multă vreme jăratecul Pică din cerul pur consoane virile Fecundând toate semnele universului întâlnite în cale Cade invadator cu oceanul întreg de lumină Ozeneul iubirii [...]

Drogurile iubirii se vând neîncetat pe sub taraba suspiciunii Totul este atât de aproape de buzele tale aur