Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţie cu un ţăran

Publicat in Adevarul, vineri 1 martie 2013 ·

Suntem prieteni. Dat fiind faptul că locuieşte în afara Bucureştiului, dar la o distanţă respectabilă, ne vedem de vreo două ori pe an, o dată toamna, când se mândreşte în propria curte cu vinul lui alb şi sec ”fără pereche în lume”, şi o dată iarna, când îmi întoarce vizita la Bucureşti, având o poftă nebună să discute cu mine mereu unele probleme care nu îi sunt clare.

Ţin la Gică (de la Gheorghe) ca la ochii din cap, deoarece nu e puţin lucru să fii prieten cu un ţăran gospodar, aflat acum la a doua tinereţe, care mai este şi instruit, îngrijit şi cu mare lăcomie în a şti cât mai multe. Îmi este drag pur şi simplu.

Este atent la tot ce se petrece în ”ţărişoara noastră”, numai că pe unele le înţelege, pe altele nu, din păcate. No! În imaginaţia lui, eu aş fi cel care pot să-l ajut, dat fiind că sunt ”mai aproape de palatele astea două de la voi, Cotroceni şi Victoria”. La ultima noastră întâlnire, ca şi cum aş fi şeful statului, Parlamentul şi Guvernul României la un loc, mi-a pus mai multe întrebări, aşteptând o explicaţie pe loc la numeroasele sale ”de ce-uri” năucitoare:

De ce de agricultura României, care ar fi putut să salveze ţara de la dezastrul economic în care se află, se ocupă mai mult cei de la Bruxelles decât autorităţile române?

De ce nu se stopează tăierile ilegale ale pădurilor, care s-au produs în faţa şi cu ştiinţa tuturor guvernelor româneşti de după 1989? Nu s-ar putea trage de aici concluzia că unii cei de la putere sunt mână în mână cu hoţii?

De ce nu sunt judecaţi ”regii asfaltului” pentru pagubele uriaşe pe care le-au pricinuit statului român? Suntem ţara cu cele mai multe gropi din Europa şi poate din lume. Cât timp vor mai păşi românii din groapă în groapă, într-o ţară pe care Dumnezeu ne-a dat-o atât de frumoasă? Peste cât timp vom putea să vedem un astfel de rege după gratii?

De ce ne înghesuim să vinde

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 33 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 23 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum o ora
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°