Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un regal de distracţie

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Zâmbesc. Sunt extrem de bucuroasă. Doi oameni pe care eu îi admir, îi respect şi îi îndrăgesc au acceptat să revină la Distracţia pe vremea mea. Cristina Deleanu şi Eugen Cristea. Ea mai fost, în primul sezon. El, în cel de-al doilea. Am senzaţia că a trecut mult timp de când nu i-am văzut. Mi-e dor de poveştile lor. Oricum, timpul a zburat. Nu-mi vine să cred. Prima ediţie Distracţia pe vremea mea a fost difuzată în 25 septembrie 2010. Sunem în februarie 2013.

Când îmi place de cineva, memoria refuză să uite. Şi bine face! Îmi amintesc cu uşurinţă răspunsurile date la prima distracţie de Cristina Deleanu. Râd de una singură. Povestea cu mult farmec. Caut în arhiva personală şi pun dvd-ul cu înregistrarea. Am avut dreptate. E minunată! La un moment dat, amintirile se contopesc. Gândul îmi fuge la Eugen Cristea şi poveştile lui. Cât am râs în ediţia la care a venit el... Acum vor fi împreună. Trebuie să mă pregătesc. Pentru nimic în lume n-aş vrea să-i dezamăgesc. Îmi tresăltă inima ori de câte ori oameni pe care eu îi preţuiesc îmi transmit că mă apreciază.

Scriu cu uşurinţă introducerile pentru ei. Folosesc multe cuvinte şi-mi vine să nu mă mai opresc. Recitesc şi păstrez doar esenţă. Telespectatorii vor să-i vadă pe ei, nu să mă audă pe mine lăudându-i. Dar eu aş vorbi despre ei ore întregi. Sunt minunaţi! Bine, recunosc. Şi mie îmi place să vorbesc mult. Dar nu sunt Florin Piersic, aşa că nu mi-am câştigat acest drept.

Am nevoie de invitaţi tineri, haioşi, care să nu fie copleşiţi de artiştii din faţa lor. Am avut, adesea, dificultăţi din această cauză. Din respect pentru oamenii consacraţi, tinerii devin tăcuţi, retraşi. De dată această va fi bine. Vin Mona şi Liviu Hodor. El este DJ la radio, ea s-a lansat de ceva vreme în muzică. Se cunosc de mult. Sunt prieteni. Cântă împreună. Trebuie să mă apuc să fac scriptul emisiunii. @N_P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Circulaţia feroviară, oprită temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu în urma unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie. Trei trenuri staţionează

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu din cauza unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie electrică, anunţă oficialii CFR. Din cauza avariei, trei trenuri care urmau să tranziteze z

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 49 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 34 minute
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 4 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 45 minute
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Primăria a anulat evenimentul

Gandul acum 38 minute
Cântăreața Erika Isac, renumită pentru melodiile sale cu mesaj feminist, a primit amenințări cu moartea înainte de concertul ei de sâmbătă la Medgidia. Instituția a anunțat că evenimentul a fost anulat de primărie. În urmă cu o lună, Erika Isac a la

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°