“Vă doresc tuturor să aveţi jumătate din norocul meu!”
Dincolo de catifeaua inflexiunilor vocii, armonizată rafinat de frumuseţea ei naturală, dincolo de siguranţa mlădie a mersului, rămâne acea dâră de mister feminin învăluitor, de model de demnitate. Inteligenţa şi talentul puse în slujba firescului şi credibilităţii, discreţia interiorizării, fineţea expresiei, autenticul rostirii, toate acestea o descriu pe… Emilia Popescu. Actriţa îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
Prima dată am văzut-o în “Moromeţii” şi am rămas mult timp cu gândul la ea. Apoi în “Câinele grădinarului” de Lope de Vega, în regia lui Florian Pittiş, care a avut premiera pe scena Teatrului Bulandra spre sfârşitul anului 1988. S-a jucat tot anul următor cu casa închisă la toate reprezentanţiile şi ţin minte că veneau oameni să vadă piesa şi de câte zece ori. Era ceva nou pentru toată lumea. La fel s-a întâmplat cu puţină vreme în urmă, dar cu altă piesă, "Străini în noapte", unde a jucat alături de Florin Piersic. Îmi amintesc de “Meditaţiile Ritei” de Willy Russel, cu Florian Pittiş, al doilea rol pe care Emilia Popescu l-a făcut alături de mentorul ei. De la acele roluri în care tinereţea şi efervescenţa specifice vârstei o scoteau la lumină orice rol ar fi făcut până la eleganţa distinsă şi imperceptibil surâzătoare a femeii moderne, active, cu autoritatea nu a unei funcţii, ci a unui om care luptă pentru bine, care ştie să se apropie de oameni, drumul Emiliei Popescu a fost lung, dar incredibil de frumos… “Fără credinţă nu ne putem numi spirite evoluate. Credinţa ne poartă către adevărata noastră desăvârşire, aceea de a ierta cu bucurie şi de a iubi necondiţionat. Cred că toleranţa este dovada maturităţii. Totul devine mai clar şi poţi privi lucrurile într-o manieră generoasă, devii mai răbdător. Întotdeauna vor exista o
