De multe ori, am sentimentul ca parlamentarul roman nu poate, aproape organic, sa admita ca este supus legii.

Este o ipoteza exclusa din mentalitatea pe care o capata, ca pe o boala transmisibila, in momentul in care este investit in functie. Ba la unii, ma tem, din secunda in care intra in politica.

Iar prevederile din statutul parlamentarilor referitoare la incetarea mandatului in caz de incompatibilitate constatata de ANI, care creeaza atatea tensiuni, au aceeasi origine.

Mie, ca om obisnuit, lucrurile mi se par simple. Daca primesc o amenda pentru ca am trecut pe rosu, am doua variante mari si late. Fie consider ca politistul nu a vazut bine, m-a amendat pe nedrept si atunci contest amenda in instanta, fie admit ca am gresit, platesc amenda si tac din gura.

Daca un parlamentar primeste din partea ANI o decizie de incompatibilitate, tot act administrativ ca amenda, ar trebui sa se afle in aceeasi situatie: fie o socoteste neintemeiata si o ataca in instanta, fie admite ca a gresit, nu o ataca si suporta sanctiunea care, in cazul acesta, este pierderea mandatului.

Nu inteleg ce il poate impiedica pe un parlamentar care se socoteste nedreptatit sa atace actul ANI care il nedreptateste. Atacat, acesta nu ramane definitiv si nu produce efecte.

Dar parlamentarul nu este un om obisnuit si de aceea nu poate avea un statut egal cu restul lumii in fata legii. Tudor Chiuariu a incercat sa introduca in statutul parlamentarului o prevedere care sa conditioneze incetarea mandatului fie de atacarea deciziei ANI in instanta, de catre parlamentarul in cauza desigur, si de existenta unei hotarari definitive si irevocabile a instantei care sa respinga aceasta contestare, fie de votul plenului.

Ceea ce nu poate el sa explice, desi l-am intrebat direct, este cum evita abuzul parlamentarului care benef