Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regii-rezidenți ai Timișoarei: cetatea şi războaiele

Publicat in Press Alert, duminică 3 martie 2013 ·

PRESSALERT.ro continuă prezentarea istoriei Timişoarei, cu cea de a doua parte a documentarului început săptămâna trecută.

După ce turcii otomani au cucerit cetatea Timişoarei, castelul a devenit reşedinţa beglerbeilor paşalâcului de Timişoara. În toiul luptelor cu trupele imperiale habsburgice din vara anului 1695, trupele otomane conduse de noul sultan Mustafa al II-lea au trecut Dunărea şi au înaintat spre Timişoara. Mustafa a fost întâmpinat cu mult fast de toată suflarea turcească înainte de a intra în cortul pe care şi-l instalase în interiorul cetăţii. Era pentru prima dată când un sultan se afla în cetatea Timişoarei. După spusele cronicarilor otomani, „a vizitat cetatea Timişoara şi a ieşit la turnul tunarilor legat de fortăreaţa interioară. Aici padişahul, care primise vizita celor din cetate, a distribuit daruri fiecăruia, câştigând inimile tuturor. Deoarece până la sultanul Mustafa nici unul dintre strămoşii săi nu călcase în acest ţinut al stăpânirii, toţi cei care trăiau aici, fie bogaţi, fie săraci, abia dacă ştiau numele padişahului lor…”.

Cronicarii mai spun că cinstea acordată de sultan cetăţii Timişoara i-a înviorat pe războinicii care de atâţia ani luptau înfruntând mii de greutăţi şi de aceea „toţi timişorenii de bucurie au ridicat imn de slavă şi glorie lui Allah. Fericirea simţită de ei nu se poate explica prin vorbe şi nici descrie cu pana”. Tot la Timişoara s-a hotărât atacul asupra Lipovei, iar oştile care urmau să plece au defilat prin faţa sultanului. După asediul Lipovei, Mustafa al II-lea a revenit la Timişoara şi după ce a văzut că cetatea fusese întărită aşa cum trebuia a dat ordin să fie curăţate interiorul şi şanţul cetăţii. În anul următor, când trupele imperiale habsburgice conduse de Friedrich August, principe elector al Saxoniei, au împresurat Timişoara, otomanii s-au apărat conduşi de sultanul însuşi, reuşin

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 4 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 4 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 12 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 5 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 5 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°