Schimbul de impresii dintre Presedintie si Guvern pe marginea aderarii la Schengen este deocamdata o trancaneala.

Atata vreme cat nimeni - dintre cei interesati sa pretinda in fata romanilor ca le crapa aorta din cauza tarii - nu purcede la o suma de explicatii asupra beneficiilor situarii in acest club, cearta nu are nicio noima. Asta desi tipetele se fac in vazul gospodinelor si al barbatilor intorsi de la munca, deci se presupune ca intereseaza auditoriul.

Fireste ca exista o miza a apartenentei la Schengen, caci altfel nu s-ar fi ambitionat toate culorile politice, in frunte cu presedintele, sa faca demersuri pentru a ne alinia civilizatiilor europene.

Dincolo de aspectele de securitate, de disparitia restrictiilor de calatorie, de masurile referitoare la cooperarea vamala, politieneasca sau judiciara, este vorba in primul rand, chiar daca este un sens subinteles, de o adeverinta de frecventabilitate care ne ajuta din punct de vedere economic.

Faptul ca ministrul de Externe nu apreciaza ca e vreo drama ratarea momentului de peste cateva zile, desi pe site-ul MAE exista o sectiune dedicata beneficiilor aderarii, sau ca presedintele Senatului se raliaza opticii Guvernului, desi se grabea sa se felicite pentru reusita unei vizite externe la capatul careia a anuntat ca Olanda ne va sustine demersurile, nu are nicio relevanta.

Ipocrizia este singura constanta doctrinara a esichierului politic.

Cred ca este efectul primirii unor semnale negative legate de Consiliul JAI, programat pentru 6-7 martie. Autoritatile de la Bucuresti vor realiza atunci ca, desi Mecanismul de Cooperare si Verificare nu are legatura cu Schengen, caci s-ar incalca Tratatul de aderare, Uniunea Europeana insista pe functionalitatea Justitiei si nu le va decupla.

Chiar daca formal nu o va face, probabil.

Deci