La două zile după ce a intrat insolvenţă, formaţia gălăţeană a obţinut un rezultat mare pe terenul CFR-ului. Plecat de la echipă după un singur joc în Liga I, „Grig“ n-a stat pe bancă nici sâmbătă seară. La finalul jocului, a detaliat ce se întâmplă la clubul patronat de Dan Adamescu.
Oţelul a învins CFR cu 1-0 şi a adâncit criza la Cluj, echipă fără victorie în partidele oficiale disputate în 2013. Rezultatul a fost cu atât mai surprinzător cu cât, joi seară, s-a oficializat intrarea clubului gălăţean în insolvenţă.
Când toată lumea credea că la Oţelul va urma prăbuşirea, sâmbătă dimineaţa, oficialii grupării de lângă Dunăre au anunţat iminenta revenire a lui Petre Grigoraş pe bancă. Tehnicianul a confirmat acest lucru şi a explicat răsturnarea dramatică de situaţie la Galaţi.
Ce a spus?
„Am ajuns la o înţelegere şi duminică sau luni voi semna contractul. Mă bucur foarte mult că şi situaţia financiară s-a rezolvat, salariile sunt la zi“, a spus „Grig“ la Digi Sport.
„E o situaţie foarte grea pentru Oţelul, un obiectiv măreţ nu poţi să-ţi propui. Echipa e foarte aproape de retrogradare, dar vom încerca să rezolvăm problema. Trebuie să nu avem probleme cu retrogradarea şi să vedem ce facem în cupă“ a încheiat tehnicianul.
În Cupa României, Oţelul a ajuns în semifinale, acolo unde va întâlni Petrolul într-o „dublă“ la 17 aprilie şi la 22 mai.