Aflu că Ion Iliescu, fost secretar al CC al PCR, fost prim secretar al Comitetului Județean Iași al PCR, fost prim secretar al CC al UTC și ministru al tineretului, a rupt-o de mult timp, definitiv, irevocabil și categoric cu comunismul.
1 /.
Primesc acest citat: “Această credinţă m-a ajutat să mă rup cu totul (politic si ideologic) de comunism, rămânând fidel idealurilor mele de dreptate socială si de dezvoltare. Asta mi-a permis să rămân independent, în cariera mea politică de tinereţe, și să nu comit, nici în întunecaţii ani ’50, nici mai târziu, fapte de care să-mi fie rusine. Ca om independent, mi-am putut păstra convingerile, când totul părea să le stea împotrivă… chiar dacă unii dintre contemporanii mei plasaţi foarte sus în societate (la noi si în lume) ţin morţis să mă contrazică.”
Nu știu cum stau lucrurile cu conștiința lui Ion Iliescu atunci când vine vorba de faptele despre care ar trebui să se rușineze. De fapt știu, omul și-a depozitat conștiința în congelator.
UTM-ul și apoi UTC-ul au colaborat entuziast cu Securitatea în represiunile anti-studențești din 1956, 1958-1960, 1965 și 1968. Dar pentru Ion Iliescu, încercat propagandist comunist, trecutul este plastic, maleabil și mereu reconstruibil. Merita, cred, să reiau aici un articol din 2009, publicat pe blogul meu și în "Revista 22", direct legat de această propensiune a lui Ion Iliescu de a-și confecționa o biografie imaginară:
Surpriza cea mare a acestui martie aniversar (Proclamația de la Timișoara, Scrisoarea celor Șase) este că Ion Iliescu pretinde, în paginile "Jurnalului Național", că ar fi avut intenția să trimită o scrisoare de protest împotriva dictaturii lui Ceaușescu. Deci, același militant care susține că nu a fost la curent cu Scrisoarea celor Șase (lucru îndoielnic) se împăunează cu meritul de a fi compus un document pasamite riscant și subversiv, un fel de pl