Poliţiştii de la Rutieră nu se dezmint nici în acest an. Şoferiţele s-au aflat vineri, în vizorul oamenilor legii şi, chiar dacă au fost surprinse cu nereguli, conducătoarele auto au fost iertate, primind mărţişoare în loc de amenzi.
Doamnele şi domnişoarele care vineri, s-au urcat la volan au avut surpriza să fie trase pe dreapta de către echipajele Poliţiei Rutiere Gorj. Şi, chiar dacă şoferiţele nu au purtat centura de siguranţă sau vorbeau la telefon, oamenii legii le-au iertat de această dată amendându-le cu câte un mărţişor. Gestul lor le-a surprins plăcut pe doamnele sau domnişoarele care au recunoscut că de data aceasta au scăpat uşor: „Este un gest frumos că ne-au iertat mai ales că nu aveam centura de siguranţă pusă. Nu este prima dată când fac un asemenea gest. În fiecare an de mult timp încoace ne surprind atât de 1 martie cât şi de 8 martie. Frumos din partea lor”, a spus una dintre şoferiţele trase pe dreapta. Câteva echipaje ale Poliţiei Rutiere Gorj au împânzit principalele artere din municipiul Târgu-Jiu, pentru ca nici o şoferiţă să nu treacă fără să primească un mărţişor: „Ca în fiecare an am ţinut şi acum să aducem un zâmbet tuturor doamnelor şi domnişoarelor care au ieşit cu maşinile în trafic. Cu această ocazie le urăm o primăvară frumoasă tuturor participantelor la trafic”, a declarat Daniel Săvulescu, unul dintre reprezentanţii Poliţiei Rutiere Gorj. Nu este prima dată când poliţiştii de la Rutieră ies în stradă într-o astfel de acţiune.
Poliţiştii de la Rutieră nu se dezmint nici în acest an. Şoferiţele s-au aflat vineri, în vizorul oamenilor legii şi, chiar dacă au fost surprinse cu nereguli, conducătoarele auto au fost iertate, primind mărţişoare în loc de amenzi.
Doamnele şi domnişoarele care vineri, s-au urcat la volan au avut surpriza să fie trase pe dreapta de către echipajele Poliţiei Rutiere Gorj. Şi, chiar dacă şo