Afacerile cu fier vechi, înfloritoare pentru unii, se dovedesc a fi păguboase pentru comunitate. O întâlnire recentă a primarului Mangaliei, Cristian Radu, cu agenții economici care dețin centre de colectare a fierului vechi a arătat că furturile de metale feroase au costat municipalitatea 100.000 de lei. Și asta numai în ultimele zece luni, când cablurile electrice au fost înlocuite de trei ori. Edilul este de părere că agentii economici ar trebui să fie mai riguroși atunci când achizitionează fierul vechi, mai ales când este vorba de capace de canalizare sau cabluri electrice. În caz contrar, aceștia ar putea suporta consecințele. Societăţile colectoare de fier vechi care funcţionează ilegal vor fi închise, în timp ce firmele autorizate trebuie să respecte regulamentul stabilit de Consiliul Local. Noi reguli pentru centrele de colectare a fierului vechi din Mangalia vor fi aplicate, după ce va fi emisă o hotărâre a municipalităţii în acest sens. Consilierii propun ca agenţii economici colectori de fier vechi să se constituie într-o asociaţie şi, în acest mod, furturile de metale feroase ar putea fi diminuate. La rândul lor, agenţii economici spun că, în ceea ce priveşte furturile capacelor de canalizare, a cablurilor şi panourilor electrice, ei sesizează organele competente, dacă este cazul. Și situatia tinde să devină îngrijorătoare. Conform unei evidenţe a Poliției Locale Mangalia, în ultimele luni s-au înregistrat peste o sută de cazuri de furturi de capace de canalizare, cabluri de alimentare a tablourilor electrice sau fibră optică. Iar cele aproape 80 de dosare penale întocmite de polițiști sunt cu autori necunoscuți și numai 10 dosare au fost finalizate. Afacerile cu fier vechi, înfloritoare pentru unii, se dovedesc a fi păguboase pentru comunitate. O întâlnire recentă a primarului Mangaliei, Cristian Radu, cu agenții economici care dețin centre de colectare