Zilele astea a fost 8 martie. A fost o infuzie de mame la televiziuni de ziceai că a venit 8 Martie mai devreme cu o săptămână.

Cine nu a fost pregătit a udat ceva batiste privind mamele unor personalităţi marcante prezentându-şi progeniturile în cele mai roz culori de ai fi zis că este concurs ceva.

Văzând concursul de mame pe sticlă am butonat cu înfrigurare căutând-o pe mama mamelor, mama lui Ştefan cel Mare. Eram tare curios să aflu şi eu cum era Ştefan cel Mare când era mic, cum a reacţionat la primul ipod, la prima motocicletă rusească sau la primul tătar spânzurat sub stejarul din Borzeşti, dar povestit de mama sa, nu de Ureche sau Costin că ăştia erau din alte partide şi nu poţi pune bază pe sondajele lor de opinie. Nu a fost să fie, oricât am căutat nu am găsit nici o televiziune interesată de mama lui Ştefan cel Mare aşa că m-am mulţumit iniţial cu mama Cămătarilor. Înduioşător, ravisant, pur şi simplu epocal. Nici mama lui Jack Spintecătorul nu şi-ar fi prezentat copilul în culori mai frumoase. Cum să nu rezonezi aflând cum mama acestor doi ursuleţi Panda ne povestea cum le lua ea apărarea şi îi bătea pe romii ăia răi care se luau de puişorii ei plecaţi după recuperare? Priveam pozele lor, doi zdrahoni cu cefe de taur, şi mi-i închipuiam puşi la pământ şi bătuţi câineşte de vreun datornic costeliv care nu avea cum să plătească dobânda de 200% şi dădea cu fălcile în pumnii lor firavi, până venea mama lor, cămătăreasa, şi îi salva, aşa cum veneau indienii pe vremuri şi îl salvau pe Old Shatterhand care terminase gloanţele.

Am crezut că leşin când mama puilor de leu a mărturisit crezul familiei Balint:” decât să îţi duc flori la cimitir, mai bine pachet la puşcărie!” Sublim, un îndemn demn de o familie de marditori. Bineînţeles că băieţii aveau şi ei un principiu pe măsură: „decât să plângă mama noastră, mai bine să plângă mamele lor!” Ori