Social democraţii constănţeni şi-au făcut, în ultimul timp, un obicei din a-i renega pe cei pe care, la un moment dat, i-au susţinut fervent. Personajele respective fie nu mai corespund cerinţelor liderilor PSD, fie au ceva mai multă personalitate decât aceştia. Uneori, „renegaţii” eşuează lamentabil în funcţia pentru care au fost sprijiniţi. Vorbim despre un fost parlamentar, un fost prefect, un fost primar şi un fost secretar de stat.
PSD Constanţa se dezice de personajele care nu-i mai sunt pe plac preşedintelui organizaţiei judeţene a partidului, Radu Mazăre. Partidul fie le retrage susţinerea, fie le recomandă să renunţe de bună voie şi nesiliţi de nimeni la funcţia de care au ţinut cu dinţii. Atitudinea a devenit, în ultimii ani, o practică.
Unul dintre primii „pioni” care au pierdut sprijinul partidului este fostul parlamentar PSD de Constanţa, Matei Brătianu. Fostul deputat al Colegiului 7 a intenţionat, în 2010, să treacă la PDL. Brătianu şi-a motivat gestul, la momentul respectiv, prin faptul că solicitase fostei guvernări, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poşta Română, păstrarea tuturor directorilor adjuncţi apolitici în cadrul instituţiei, dar şi rectificarea bugetului Poştei. Brătianu a fost certat, în iunie 2010, în cadrul unui eveniment PSD, de către conducerea PSD Constanţa pentru intenţia de a „dezerta”. Fostul parlamentar care, de altfel, nici nu călca prin colegiul său din Constanţa, a fost atunci „victima” unei şedinţe care amintea fidel de şedinţele PCR. Urmarea trădării sale eşuate a fost aceea că Mazăre „şi-a luat mâna” de pe el, iar Matei Brătianu nu a mai candidat pentru un mandat de deputat în judeţul Constanţa.
Intenţia eşuată a PNL Constanţa
A urmat dezicerea de fostul prefect al judeţului Constanţa, Liviu Brăiloiu. Acestuia din urmă i s-a reproşat că n-ar fi ştiut să-şi apr