Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Letonia cere oficial Comisiei Europene aderarea la zona euro în 2014

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 martie 2013 ·

Letonia a depus, azi, o cerere oficială la Comisia Europeană, pentru a adera la zona euro în 2014, o decizie prin care micul stat baltic, cu o populaţie de două milioane de locuitori, ar putea deveni 18-lea membru al zonei euro. Sursa: Reuters

Decizia Letoniei era aşteptată, după ce ţara a îndeplinit criteriile financiare necesare aderării, inclusiv nivelul datoriei de stat, al deficitului bugetar şi al inflaţiei.

Totuşi, sondajele de opinie arată că aproape două treimi din populaţia letonă este împotriva aderării la euro, temându-se că aceasta nu va face decât să sporească dificultăţile pentru fosta republică sovietică de două milioane de locuitori, care nu şi-a revenit încă din profunda criză în care s-a aflat în anii 2008-2009.

În acei doi ani, PIB-ul Letoniei s-a contractat cu 25%.

Un purtător de cuvânt al guvernului de la Riga a anunţat, luni, că cererea oficială va fi înmânată comisarului european pentru afaceri economice Olli Rehn, la Bruxelles.

Executivul comunitar ar urma să analizeze candidatura Letoniei la reuniunea miniştrilor de Finanţe şi la cea a şefilor de stat din UE în luna iunie, înainte de aprobarea finală a Băncii Centrale Europene în luna iulie.

Agenţia de evaluare Fitch Ratings estimează că Letonia va avea succes cu trecerea la euro în 2014 şi este probabil ca Lituania să facă trecerea la moneda unică în 2015.

Letonia este în prezent una din economiile cu cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană, revenindu-şi după mai mulţi ani de austeritate în urma contracţiei cu 20% a Produsului Intern Brut în 2009 din cauza crizei financiare globale.

Parlamentul leton a adoptat, în ianuarie, o serie de legi cheie necesare pentru ca statul baltică să adere la euro la 1 ianuarie 2014. Pachetul legislativ, propus de premierul Valdis Dombrovskis, cuprinde măsuri prec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele şi premierul, felicitări pentru Naţionala României care a ajuns în optimile Euro-2024 de pe primul loc / Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovacia

News.ro acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au transmis, miercuri seară, mesaje de felicitare pentru echipa de fotbal a României, care a ajuns în optimile Euro-2024, de pe primul loc. Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovaci

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Ciolacu: Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat. Aţi adus bucuria în sufletul românilor

Mediafax acum 16 minute
Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat, transmite pe Facebook Marcel Ciolacu. El le transmite tricolorilor că au adus bucuria în sufletul românilor. Naţionala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germa

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 35 minute
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

21°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°