Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compresă strategică peste "astenia" Schengen

Publicat in Crisana, luni 4 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a pus capăt momentan zbenguielilor declarative despre "a fi în Schengen", categorisindu-le ca fiind efecte ale "asteniei de week-end", o tulburare care a fost declanşată nediplomatic de către ministrul Corlăţean şi încurajată părinteşte tot de către şeful guvernului.

În formă concentrată, ultimul mesaj al prim-ministrului, cu iz de "end of story", a fost: ataşamentul şi obiectivele pentru integrarea totală europeană rămân, strategia se schimbă. De fapt, se schimbă tonul: vom fi clonţoşi. Ceea ce se prefigurează este un soi de agresivitate. O atitudine care s-a experimentat deja, pentru uz intern. Cu zicerile miniştrilor Stroe şi Duşa, demne de haiducii lui Şaptecai. Este însă îndoielnic că în lumea reală, nu cea a lipiţilor de televizoare, la care se raportează greşit majoritatea persoanelor publice de la noi, această atitudine este preţuită şi însuşită. Românii nu sunt euro-sceptici, sunt euro-indiferenţi. Cel mult pot ridica din sprânceană, căci pentru prea mulţi tărâmul Schengen este la fel de îndepărtat ca o plajă din Hawaii. Cât priveşte variaţia cu inducerea unui sentiment anti-german, este pierdere de vreme. În mentalul colectiv, Germania a fost, este şi va fi perceputa constant: cu o stimă rece. Indiferent câte "tălpi" teutone ne vor fi puse. Cu agresivitatea pentru "export", ca parte a unei posibile noi strategii europene a guvernului, e mai delicat şi problematic. Aici nu ajunge "clonţul", sunt necesare mintea şi diplomaţia ca artă a puterii. De exemplu, vi-l imaginaţi pe ministrul Radu Stroe având succes cu acelaşi tip de discurs la Bruxelles, în Consiliul JAI? Sau cine poate garanta că ministrul de Externe nu va mai da cu oiştea de gard, pradă metehnei de a amesteca partidul în toate? Deocamdată, intrarea în spaţiul Schengen rămâne un fel de durere artificială, stârnită când şi când. Şi este la îndemână de stârnit, pentru că pr

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 2 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum o ora
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 3 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum o ora
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod galben

Botosani News acum o ora
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare nowcasting de vreme severă imediată pentru județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județul se află sub Cod galben, de la ora 8:45 până la ora 14:00 Se vor semnala : Intensifică

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 4 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Producătorul de încălțăminte sport de lux Golden Goose trebuia să vină la bursa din Milano, dar s-a răzgândit

Wall-Street.ro acum 29 minute
Brandul italian de încălțăminte sport de lux Golden Goose și-a anulat listarea la bursa din Milano, citând tumultul politic din Europa, dar și, mai specific, dorința lui Emmanuel Macron de a organiza alegeri anticipate, lucruri care afectează piața

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

31°
joi

21°/31°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°