Postul BBC va difuza un mesaj de Paşti în care autorii lui compară tratamentul la care sunt supuse persoanele gay în societatea actuală cu crucificarea şi moartea lui Iisus.
Acest mesaj va fi difuzat într-o emisiune ce va avea loc pe postul Radio 4 şi va compara "sentimentul de abandonare resimţit de bărbaţii homosexuali cu experienţa trăită de Iisus în timp ce murea pe cruce", informează dailymail.co.uk.
Benjamin Cohen, fostul prezentator al programului de ştiri de pe postul Channel 4 şi militant pentru drepturile homosexualilor, va vorbi în această emisiune şi îi va întreba pe credincioşii britanici "cum pot să îşi respingă copiii" pentru "un lucru asupra căruia nu deţin nicio putere".
Referindu-se la ultimele clipe din viaţa lui Iisus, când acesta agoniza pe cruce după ce fusese predat romanilor, Benjamin Cohen spune că persoanele gay au parte de experienţe similare din cauza grupărilor religioase.
Discuţia radiofonică, ce va fi difuzată la sfârşitul acestei săptămâni, face parte din seria de emisiuni "Lent Talk", dedicată temei abandonului.
Benjamin Cohen, care a înfiinţat Pink News, o publicaţie online cu specific gay, va vorbi despre copilăria sa, petrecută într-o familie de evrei ortodocşi, şi despre educaţia pe care a primit-o la o şcoală catolică.
El susţine că religia "a destrămat familii", iar "respingerea de către părinţi a sexualităţii copiilor lor, din cauza convingerilor religioase, i-a determinat pe mulţi copii să se sinucidă".
"Sentimentul că ai fost abandonat de Dumnezeu rezonează oarecum cu cuvintele lui Iisus atât din Evanghelia după Marcu, cât şi din Evanghelia după Matei, acolo unde El se întreabă: «Domnul meu, Domnul meu, de ce m-ai abandonat?». Desigur, eu înţeleg faptul că pentru o persoană foarte religioasă această comparaţie este dificil de înţeles - un evreu ortodox crede cu adevărat că Tora e