Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zile grele, pentru taximetriştii-pirat / 12 zile. 43 de amenzi. Total - 252.000 de lei

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 5 martie 2013 ·

► Petroşaniul amendeazã şi Petrila încaseazã. Sã fie primit!

“S-au supãrat cã i-am amendat şi apoi, pe furiş, mi-au spart geamurile BMW-ului cu doi bolovani…”.

Dacã pânã acum subiectul “taxi­me­triştii piraţi” a tot fost mediatizat prin presã, fãrã prea multe rezolvãri clare, cu excepţia amenzilor acordate, pe zi ce trece, subiectul devine tot mai interesant.

Dorind sã punã capãt taximetriei ilegale de pe raza municipiului Petroşani, la ordinul expres al primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, angajaţii primãriei, din cadrul Compartimentului “Transport Public”, încep sã aibã probleme. Dacã funcţionarii respectivi s-au obişnuit cu înjurãturile celor amendaţi, ba chiar şi cu ameninţãrile de genul “când te prind îţi muşc urechea…”, sau multe altele, nu se pot împãca cu ideea cã atât ei, sau familiile lor, ar putea sã fie agresaţi de nişte oameni fãrã scrupule, care au fãcut din pirateria taximetristã o meserie în toatã regula. Dar, de ce spunem asta? Deoarece sãptãmâna trecutã, un inspector din primãrie s-a trezit cu doi bolovani în maşinã, aceasta fiind parcatã chiar în buricul târgului, la doi paşi de Poliţia municipiului Petroşani, pe strada Avram Iancu, lângã terenul de sport.

“Maşina, un model BMW, o am de mai mulţi ani. Dacã nu greşesc, cam de cinci ani o parchez tot acolo, fãrã sã fie niciodatã probleme. Sãptãmâna trecutã, în noaptea de 17/18 septembrie 2008, aceasta a rãmas fãrã geamuri, deoa­rece cineva le-a spart, cu doi bolovani. Dimineaţa am gãsit-o cu bolovanii în ea. Am anunţat poliţia de acest eveniment, care a şi început cercetãrile. Sigur, acest incident se aflã în legãturã cu controalele efectuate de noi la taximetriştii care circulã ilegal prin Petroşani. Existã şi un cerc de suspecţi. Eu chiar cred cã este vorba de un individ care stã pe Pãcii şi care face piraterie de acest gen. De fapt, asta este ocupaţia lui acum. @N

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 30 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 40 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°