Ia să vedem... Poate pot să combat sărăcia vânzându-mi ceva din trup. Să-mi, adică, compromit integritatea trupească, în beneficiul familiei mele şi, în ultima instanţă, chiar al meu. Adică să-mi iau pâine cu banii de pe rinichi, de exemplu. De sănătos, sunt sănătos. De frumos, nu mai zic. Şi acum întorc femeile capul după mine pe stradă. Le sucesc minţile, le branduiesc mintea cu chipul meu frumos, la fel cum ai brandui o cană cu chipul iubitei (oh!). Le tulbur, le fascinez. Bun. De fumat, nu fumez, de băut nu beau, de alergat, alerg, de boli psihice n-am istoric în familie (şi nici eu însumi nu sunt bolnav psihic, sunt foarte echilibrat, îţi dau mereu cel mai echilibrat răspuns, sunt un echilibrat şi jumătate, ce mai?!). Bun. Ia să m-apuc să-mi fac un anunţ pe care să-l postez pe stâlpii de telegraf, la nivelul ochilor unei persoane de înălţime medie (nu de înălţimea mea, că eu, în calitate de frumos, nu sunt doar frumos, ci şi înalt şi bine proporţionat).

Anunţul să sune aşa: “Tânăr...”. “Tânăr”? Hai să nu-ncep cu o minciună. “Om între două vârste”, ba nu, “persoană între două vârste”, ba nu, “bărbat între două vârste”, aşa, am stabilit, “clinic sănătos, nu beau, nu fumez, nu am boli, nu port ochelari”, aşa, pân-aici e perfectă descrierea, “vând un rinichi, un plămân, o parte din ficat, tendoane, muşchi (pectorali şi abdomene perfect lucrate la sala de fitness)”. Perfect, sună excelent! Menţionez şi subliniez încă o dată că nu am boli şi doresc să-mi vând organele interne deoarece doresc să eradichez sărăcia din familia mea”. Băi, da’ stai! Plămânii se pot dona? Ba parcă văzui o ştire azi-dimineaţă că medicii din Timişoara au reuşit să-i pună uneia un plămân.... Ah! Era artificial! E, nu-i nimic, eu mi-l dau şi văd ei ce fac cu el. Îl ţin în borcan, ca pe murături. Aşa cum au putut să pună un plămân artificial, o să poată să pună şi plămâni neartificial