Într-o tristã zi de toamnã, cu frigul atârnând ciorchine la fereşti, cu vântul luând frunzele la dans, cu cerul mai puţin albastru decât situaţia noastrã, cu norii aducãtori de ploi, lapoviţã şi ninsoare, unul dintre cele mai pitoreşti personaje din zonã, un om cu un suflet cald ca un miez de varã şi o inimã bãtând ritmul vieţii, pe numele lui de muritor Emil Demian , tipograf de înaltã clasã, ziarist prin adopţie, a hotãrât pe neaşteptate sã treacã dincolo, într-o lume mai dreaptã şi mai bunã, prima şi ultima treaptã spre veşnicie, lãsând, aici, pe pãmânt un loc atât de gol încât nimeni nu-l va putea umple niciodatã. L-am considerat, întotdeauna, un om cum puţini sunt în aceastã lume atât de fremãtatã , un om a cãrei dispariţie nu poate trece neobservatã şi pe care nicio uitare din lume nu poate sã-l izoleze în trecut ci îi va gãsi întotdeauna, un loc al lui în nemãrginirea viitorului care stã sã vinã. Plecând din aceastã lume, Emil Demian, supranumit de prieteni şi duşmani, deopotrivã: Colombo, a luat cu el o parte din noi şi anume partea dinspre suflet, încãlzitã şi purificatã cu o razã de gând. E toamnã Emile, şi vântul râde de noi pe la fereşti şi ploaia plânge pentru visele noastre pierdute şi tu, pe o geanã de vis, cu o lacrimã în colţul ochilor tãi senini ca cerul, treci, tãcut ca un vis sfârşit prea devreme, spre veşnicie. Acolo unde vom ajunge toţi. Adio, Colombo! Odihneşte-te-n pace!
Glumã tipograficã
Pe atunci şi tipografii, ca şi cei aflaţi în alte locuri de muncã, formau o mare familie în care fiecare lucrãtor era membru cu drepturi egale. În cadrul acestei familii era cuprins şi Ion Chiriaş, cunoscut în lumea artisticã ca poet, mai mult sau mai puţin performant, dar foarte zelos sau insistent. Nimeni nu ştie cum s-a petrecut debutul acestuia şi nici cine i-a jucat un renghi, cu aceastã ocazie. Nişte ziarişti cu mult aplomb, cum ar fi