“Speranţa abandonată”, ultima parte a dipticului memorialistic al Nadejdei Mandelştam, este unul dintre textele în care tradiţia majestuoasă  a prozei ruse se întâlneşte cu vocaţia de mărturisire a existenţialismului iudeo- creştin.  Martor al secolului crimei, uitării şi fricii, Nadejda Mandelştam călătoreşte, alături de soţul ei pierdut, de –a lungul fluviului fără de sfârşit al amintirilor şi întrebărilor. Ignorând ordinea cronologică a  istorisirii, preferând digresiunea  secvenţelor clasice ale ficţiunii, “ Speranţa abandonată” este  testamentul simfonic şi vizionar al intelectualităţii ruse, la căpătul deceniilor de leninism şi stalinism.

Densă şi încărcată de presimţirea destinului particular pe care această carte îl va avea,  memorialistica Nadejdei Mandelştam este o căutare febrilă a urmelor trecutului pe care autoritatea îl şterge, zi după zi. În contra  versiunii oficiale care aparţine învingătorilor şi delatorilor, în contra complicităţii în uitare şi solidarităţii în ticăloşie, soţia poetului ucis de tiran devine vocea prin care se dă glas lumii pe care Stalin a crezut-o îngenuncheată şi stârpită.   Paginile Nadejdei Mandelştam sunt o istorie paralelă ce dezminte, contrazice şi confruntă naraţiunea oficială. Sărăcia, însingurarea, alienarea sunt  culorile care  nu vor încăpea niciodată în tabloul festiv al epocii sale. Mumificării morale şi trădărilor, Nadejda Mandelştam  le opune, înverşunat, , dreptul la auto-determinare individuală, înţeles, invariabil, în relaţia sa naturală cu rigoarea morală şi responsabilitatea.

În secolul tututuror relativismelor, Nadejda Mandelştam  coboară, alături de O.M, până în adâncul infernului pe care zeităţile  materialismului dialactic îl edifică, planificat.   Cronică a deceniului şi jumătate de dinainte de arestarea şi moartea lui O.M, textul  este şi  consemnarea unei iubiri care înfruntă,în libertatea