Europa reprezintă de mult timp încoace un pretext pentru lupta internă politică. De fapt, e singurul mod de raportare a politicului nostru la Europa. Chiar şi cei care se dau mari pro occidentali şi pro europeni o fac interesat politic. Sigur, până la urmă, chiar şi aşa e poziţia corectă. Însă asta se întâmplă doar la nivel declarativ.
La nivel de fapte, ambele tabere politice s-au dovedit falimentare. Guvernul Boc şi Traian Băsescu au clacat şi ei lamentabil vizavi de Schengen, iar ceea ce reproşează ei acum puterii că ignoră, MCV-ul, corupţia, îi deranjau pe ei atunci când Olanda ne-a făcut zile fripte. Traian Băsescu face acum pe vizionarul european, dar atunci avea replici de Becali la adresa Olandei. Aşa cum Becali replica la refuzul oficialilor de la Ajax Amsterdam de a sta alături de el la dineu, arătând spre pantofii de două sute de euro ai olandezilor şi ridicând pantalonul pentru a-şi arăta pantofii săi de patru mii de euro, tot aşa Traian Băsescu le vorbea atunci olandezilor, arătându-le obrazul, de legalizarea prostituţiei şi a drogurilor din ţara lor. Ceva apropiat de Becali, care a spus că va merge să dea cu tămâie pe străzile din Amsterdam, unde-şi face veacul necuratul. Discursuri asemănătoare, neaoşe, mai puţin componenta religioasă în cazul preşedintelui. Acum, cei de la putere o fac pe naţionaliştii, atunci când nu le convine ceva. Altădată se raliază şi ei social democraţilor europeni, vorbesc despre dispariţia statului-naţiune, după care cad în naţionalism de extremă dreapta. Această duplicitate permanentă sesizată de către cancelariile europene, e mai dăunătoare decât o atitudine controversată, dar consecventă. Măcar Ungaria lui Orban ştie una şi bună, noi, de fapt nu vrem să fim într-un fel anume, ci doar oportunişti. Acest oportunism dă roade la nivel electoral, pentru că românul e uşor de făcut din vorbe. Vorbele vor avea tot timpul un
