Pe lângă erudiţia, harul la vorbă şi scris şi “carul plin de zile” pe care încă-l trage cu putere, Neagu Djuvara ascunde o poveste de viaţă incredibilă. Într-un interviu acordat RL, istoricul vorbeşte despre poveştile de dragoste din viaţa sa, despre reţeaua rutieră din anii '30 şi cum şi-a accidentat Mercedesul luat la second hand. Şi nu numai. Care e persoana care v-a marcat existenţa cel mai mult? Care e întâlnirea din viaţă care v-a marcat cel mai mult şi de ce? N.D.: Am spus de mai multe ori chestiunea aceasta. Persoana care m-a marcat cel mai mult în viaţa mea este Victor Rădulescu Pogoneanu, subdirectorul Cifrului şi Cabinetului, în anul acela şi jumătate cât am stat la Ministerul de Externe. Să ştiţi că la Ministerul de Externe am intrat după cei trei ani pe care-i petrecusem în armată, inclusiv cele 5 luni de război până la Odessa. În ’43, cu totul accidental, că eu

n-aveam vocaţie de diplomaţie, am dat un concurs de diplomaţie şi am intrat şi persoana care mă ispitise să intru era Camil Demetrescu, un prieten de dinainte de război şi el s-a descurcat ca să fiu vărsat la Direcţiunea Cabinetului şi Cifrului. De ce? Pentru că era singura instituţie care avea oarecare trecere la Statul Major ca să demobilizeze militarii. Eu când am trecut acest concurs, eram cu gândul ca după ce se termină războiul să am o meserie, că ştiam că am pierdut războiul, că o să mi se ia moşia, că o să vină un guvern de stânga şi nu pot să continui să fac studii de istorie, cum vroiam să fac, un doctorat în istorie. Când a fost ultima dvs. întâlnire cu el? N.D.: Dragă, el este vinovat că m-a trimis la Stockholm. La 23 august 1944 dimineaţa. Şi în legătură cu acest eveniment, iarăşi sunt nişte poveşti extraordinare. Noi eram curieratul, adică legătura Ministerului cu diverse Ambasade şi Consulate se făcea numai de grupul de la Cifru şi Cabinet. Era un fel de monopol al ace