Unde se află singurul loc în care timpul poate fi controlat, manipulat, întors sau chiar oprit? Cei pasionați de micuțele mecanisme pulsânde, purtate la încheietură, vor recunoaște din prima: atelierul unui ceasornicar. Stăpâni pe măsura timpului, înconjurați de muzica tic-tacului, ceasornicarii sunt probabil cei mai puțin grăbiți oameni. Pentru că știu că, mai mult decât bani, timpul înseamnă putere. Acest lucru l-au înțeles elevețienii, care încă din secolul XVI au realizat primele manufacturi de ceasuri. Înainte să devină accesorii-bijuterii, ceasurile îndeplineau doar funcții utile, fiind arborate pe edificii importante din orașe. În actele magistraturii germane din Timişoara este menţionat, la 1735, maistrul Klein, care avea sarcina de a supraveghea şi îngriji noul ceas al oraşului. De-a lungul secolului al XVIII-lea sunt menţionaţi mai mulţi ceasornicari, care, la fel ca aurarii, locuiau în cel mai select cartier al oraşului – Cetate.

Până în cea de-a doua jumătate a secolului trecut a fost un meşteşug practicat doar de bărbaţi, de cele mai multe ori bijutieri deopotrivă. Abia în ultimele decenii ale secolului trecut, când activitatea meşteşugarilor a devenit în bună parte controlată de stat, au început şi fetele să aibă acces la deprinderea meseriei de ceasornicar.

Erika Latkulik lucrează într-un atelier de ceasornicărie în zona pieţei Traian de aproape 30 de ani, după ce s-a specializat la şcoala UCECOM din Arad, la care veneau tineri din întreaga ţară pentru a învăța acest meşteşug. Timp de un an şi jumătate a învăţat multă teorie – tehnologie şi mecanică fină – dar a făcut şi practică la fabrica de ceasuri din Arad, învăţând cum se montează ceasurile, şi chiar în atelierul în care lucrează acum, unde s-a angajat de îndată ce a absolvit şcoala. Ceasurile i-au stârnit curiozitatea încă din copilărie. „Bunicul meu din partea mamei era meseriaş l