Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O cometă va putea fi văzută cu ochiul liber pe cerul emisferei nordice

Publicat in Mediafax, miercuri 6 martie 2013 ·

Cometa Pan-STARRS va putea fi văzută cu ochiul liber pe cerul emisferei nordice în zilele următoare, acesta fiind primul eveniment astronomic major din 2013, înainte de mult aşteptata trecere pe lângă Terra a cometei ISON, care se va produce în luna noiembrie.

Cometa Pan-STARRS va apărea pe cer la vest, la asfinţitul Soarelui, în perioada 8-13 martie şi va putea să fie văzută până la sfârşitul lunii. Ea a putut deja să fie văzută cu ochiul liberă în emisfera sudică.

"Este o cometă nouă, niciodată observată până acum şi care va face o singură incursiune, unică, pe cerul nostru, înainte de a se îndrepta spre profunzimile galaxiei", au anunţat cercetătorii de la Observatorul de la Paris într-un comunicat.

Cometele sunt corpuri cereşti compuse din gheaţă şi praf. Aceşti "călători" solitari prin spaţiu s-au format în timpul naşterii Sistemului Solar şi se învârt în jurul Soarelui cu frecvenţe foarte diferite, care variază de la câţiva ani până la câteva milioane de ani.

Atunci când se apropie de Soare, gheaţa se evaporă şi un înveliş de mari dimensiuni, în forma unei coame, se formează în jurul nucleului strălucitor. Cometa se continuă cu o dâră de gaze şi praf care se poate întinde pe câteva milioane de kilometri, reflectând lumina Soarelui. Acest fenomen poate fi observat şi pe Pământ şi a fost denumit "coada" cometelor.

Cometa Pan-STARRS, a cărei denumire completă este Pan-STARRS C/2011 L4, şi-a luat numele de la acronimul telescopului Universităţii din Hawaii care a detectat-o în 2011.

"Cred că dacă ai o pereche bună de ochelari poţi să o vezi foarte bine, nu vor fi probleme", a declarat Patrick Rocher, cercetător la Observatorul din Paris. În mod normal, cometa ar trebui să fie vizibilă şi cu ochiul liber, dar specialiştii au preferat să rămână prudenţi asupra acestui aspect.

"Problema este că ea se apropie de Soare, dec

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 47 minute
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 35 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 2 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum o ora
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Vremea

București
acum

21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°